Editura Evenimentul si Capital

Monstrul care se tărâie printre noi de 26 de ani și ne otrăvește societatea

Mălin Bot
Autor: | | 35 Comentarii | 15375 Vizualizari

Fantoma Securităţii lasă o urmă sinistră în istoria recentă a României, care descrie destul de clar un mod de operare folosit sistematic împotriva societăţii.

Astăzi vorbim despre cum şantajează Voiculescu o ţară întreagă, pentru a se sustrage unei sentinţe judecătoreşti.

Înaintea lui a fost CV Tudor. Înaintea Tribunului a fost Iliescu. Prin ei a otrăvit societatea acelaşi monstru oribil.

Observaţi repetarea unui mod de operare, de câte ori sunt atinse interesele celor pe care trebuia să-i lustrăm din 1990?

Proclamaţia de la Timişoara i-a vizat direct, prin Punctul 8 care bloca accesul lor la puterea şi resursele Statului, după 1989.


 

Daca Gadea a ajuns sa hartuiasca si sa linseze un student, situatia este albastra rau. Cum REACŢIONEAZĂ studentul LINŞ...

Posted by Malin Bot on Monday, February 22, 2016


Dacă aplicam atunci acest principiu nu ne mai dădea coşmaruri unul ca CV Tudor, nici nu mai ajungeam să asistăm sideraţi, în 2016, la şantajul naţional executat de derbedei media ai unui condamnat aflat în penitenciar. Din păcate, atunci, România nu a putut înţelege ideea vizionară a autorilor Proclamaţiei.

Piaţa Universităţii s-a prins, în 1990, că Ion Iliescu este doar un edec prin care Moscova trăgea România împotriva direcţiei în care trebuia să mergem după căderea comunismului. Tot ce a avut mai infect Securitatea a fost acolo, să-l ajute pe Ion Iliescu să blocheze evoluţia României către democraţie, să păstreze privilegiile şi controlul. Acesta a fost paravanul perfect după care ei au ştiut că pot să înhaţe toată ţara.

Împotriva manifestaţiei din Piaţa Universităţii s-a declanşat un mecanism infernal de propagandă care a manipulat milioane de români să aprobe şi să aplaude intervenţia brutală a minerilor. TVR a fost atunci principalul instrument cu care ura a fost injectată în societate, pentru a păstra controlul.

Piaţa Universităţii era pentru milioane de români o „adunătură de drogaţi” care vor să „vândă ţara la legionari”. Monstrul a învins atunci.

Mai târziu, când Ion Iliescu a fost forţat să plece şi să lase puterea, monstrul a fost iar trezit în momentul când schimbările politice au început să-i ameninţe supravieţuirea. De data aceasta l-a folosit pe CV Tudor şi revista acestuia, pentru a inflama iar societatea cu ură şi minciună.

Personalităţile publice (oameni politici, jurnalişti, oameni de cultură) care amplificau schimbarea şi duceau România într-o direcţie unde monstrul putea să piardă controlul erau linşaţi în „România Mare” pentru că monstrul nu voia să-şi piardă poziţia privilegiată. Dacă luaţi colecţia „România Mare”, veţi vedea că nu există pagină în care să nu găsiţi cuvintele „drogaţi” şi „legionari”. Acelaşi mod de operare!

Atât de eficient a fost şi de data aceasta modul securist de operare, încât Ion Iliescu a ajuns iar la putere, votat de toată lumea. Monstrul s-a liniştit apoi după ce s-a asigurat că şi-a păstrat accesul la resursele ţării sub regimul Năstase care a reinventat mafia politică.

Astăzi acelaşi monstru sfâşie din nou societatea. În locul minerilor şi al lui Vadim sunt derbedeii lui Voiculescu. Îmbrăcaţi în costume impecabile, de mii de euro, camuflaţi în comentatori şi jurnalişti, minerii securistului Felix fac exact ce a făcut monstrul în 1990 sau în „România Mare”.

Nu este aproape nicio diferenţă, nici măcar în cuvintele folosite sau între victimele acestei mârşăvii. În 1990 minerii spărgeau capetele studenţilor din Piaţa Universităţii. În 2016, derbedeii TV ai condamnatului Dan Voiculescu linşau mediatic un student la Medicină care a îndrăznit să-i deranjeze. Exact ca în 1990 l-au catalogat: drogat şi legionar.

Este acelaşi monstru, oameni buni, care şi-a lepădat doar pielea de câteva ori până acum.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.


 
 


Blog: ”Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta”

Facebook: pagina publică

Humanitas: pagina de autor

Video: pagina de Youtube

Google+: pagina personală

 
 

Citiţi mai multe:


 


Participă, alături de cititorii din comunitatea evz.ro, la dezbatere.

Primul SITE DE ȘTIRI din România în care TU esti PARTENER egal cu JURNALIȘTII

Jurnaliştii şi cititorii, parteneri egali



Vezi mai jos opiniile cititorilor despre acest editorial și comentariile pe tema propusă dezbaterii și SPUNE ȘI TU ce părere ai!




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate