Editura Evenimentul si Capital

Monica Pop. „Clarvăzătoarea” de la Spitalul de Ochi

monica_pop2_RP
Autor: | | 13 Comentarii | 5989 Vizualizari

E ardeleancă de fel, dar bătăioasă ca o olteancă. La televizor îți „scoate ochii” și la spital ți-i pune la loc. Genul de bărbat cu fustă!

Pe masă are drept suvenir un glob ocular uman într-un borcănel cu formol. „Pe ăsta nu-l dau niciodată! E un ochi pe care şi l-a scos un drogat cu degetul pe când se afla în arest preventiv! E mai închis la culoare, că-i în formol...”, se joacă femeia cu recipientul în care se află macabrul decor. Biroul de trei metri pe doi e ticsit de flori, ca taraba unei florărese. Jumătate le primise chiar în acea zi de la oamenii care o stimează. E una dintre cele mai mediatizate intelectuale din ţară, cu toate că nu face politică. Participă la talkshowuri, la concurenţă cu Monica Tatoiu. E guralivă şi are păreri despre aproape orice. Acum patru ani, avea aproape o sută de kilograme. A reuşit să dea jos, în câteva luni, vreo 37. A ales o dietă extrem de simplă. S-a înfometat. Dar asta n-a împiedicat- o să lucreze. A continuat să facă gărzi, să opereze şi să conducă cel mai mare spital de ochi din ţară. Doctoriţa Monica Pop e o femeie de toată isprava! Ar fi fost bună de avocat Le redă altora vederea. Dar ea cum vede? Monica Pop râde: „Foarte bine! Am noroc de miopie mică la distanţă şi nu trebuie să port ochelari de citit. La condus pun ochelari, că am dioptria minus unu!”. La vară împlineşte o vârstă rotundă şi schimbă prefixul. „Să nu spuneţi câţi ani am, că mă supăr! Îmi pare mult…”, se îmbujorează doamna doctor. „Aş fi vrut să împlinesc 39 de ani, da’ nu se mai poate. A fost anul meu de vârf, când am fost numită directoare! La opt ani am avut numai rele! S-a îmbolnăvit bunica şi m-a bătut tata rău, pe nemeritate”, e sinceră directoarea Spitalului de Ochi. Când era mică ce vroia să se facă? Greu de crezut că un copil vrea să fie oftalmolog. „Am avut două opţiuni: medic şi avocat! E o neîmplinire că n-am făcut dreptul. N-am avut timp!”, ofteză doctoriţa. Decretează: „Se pupă medicina cu avocatura!”. S-a speriat de slabă ce e! În urmă cu patru ani, umplea ecranul televizorului. A dispărut câteva luni de pe sticlă şi, când a revenit, lumea credea că-i pe moarte. Aşa tare slăbise! „Am exagerat! Când ajunsesem la slăbirea maximă aveam un aspect inestetic al feţei... Eram încântată, dar eram prea slabă! La decesul lui Gheorghe Dinică am dat o declaraţie. Când m-am văzut la TV, m-am speriat groaznic!”, e sinceră oftalmoloaga. Ajunsese la 62 de kilograme. Zice că de câţiva ani are o greutate constantă de 68-70 de kilograme: „N-am o dietă anume. Mă feresc de dulciuri şi carbohidraţi”. Se dă în vânt după lactate şi ciorbe, peştele nu-i place şi carnea doar ocazional: „Nu-s carnivoră, dar nici nu fug de ea”. La începutul curei de slăbire n-a mâncat nimic nouă zile. I s-a făcut rău: „Îmi scăzuse glicemia şi am ameţit! Am mâncat apoi doar o cutie de brânză Făgăraş şi o cafea neîndulcită pe zi!”. Dar nu sfătuieşte pe nimeni să facă ca ea. Pe perete şi-a înrămat, spre aducere aminte, halatul ei de pe timpul când bătea chintalul. Ar încăpea în el, uşor, un luptător de sumo! Ambii părinţi au fost pneumoftiziologi. Ea a ales oftalmologia. De ce? „Am vrut o ramură chirugicală: obstetrică sau chirurgie generală. Am avut un iubit care m-a îndrumat aşa... Mi-e şi ruşine să spun... Da’ nu regret deloc!”, se alintă Monica Pop. Încă din anul IV de medicină a început să facă gărzi la Floreasca şi, de atunci, a operat mii de pacienţi: „Nu le mai ştiu socoteala. Şi azi operez şi fac gărzi! Banii sunt importanţi, dar mi-au plăcut întotdeauna urgenţele oftalmologice. Adrenalină!”. A scos un vierme dintr-un ochi Evident, a avut şi cazuri bizare sau dramatice. „L-am avut p-ăsta cu autoavulsie completă”, arată doctoriţa spre borcănaşul cu sinistrul suvenir. „Am mai avut unul cu autoavulsie parţială. Un student schizofrenic. Îi atârna ochiul pe faţa, ca-n filmele horror şi am reuşit să i-l pun la loc”, te îngrozeşte medicul. Zice că, odată, a scos din ochiul unui pensionar un vierme exotic de 14 centimetri: „Nu era scârbos! Viermele a mai trăit încă opt ore. Cred că omul fusese muşcat de un ţânţar mediteraneean...”. Brrr! Ce notă şi-ar da ca medic? Se foieşte în fotoliu: „Mi-e greu să spun. Pentru pasiune şi dedicaţie, o notă mare!”. A ales să rămână în ţară, deşi i s-a propus să profeseze în străinătate. „Nu am structura psihică care să-mi permită să plec… Sunt sentimentală şi ataşată de prieteni!” Monica Pop e şi profesoară. Cum vede şcoala de medicină la 23 de ani de la Revoluţie, mai bine sau mai rău? „Tinerii medici sunt buni doar dacă au făcut medicina din pasiune, nu împinşi de la spate de părinţi sau pentru bani! Facultatea asta nu se face la fără frecvenţă!”. „Am simpatii politice peste tot. Am fost, demult, la UFD-ul lui Vosganian, dar mi-am dat seama că nu-i de mine” MONICA POP, lider de opinie „Mă opun Bisericii pentru atitudinea sa”! Ardelenii se împacă greu cu Bucureştiul. Monica Pop e din Cluj. I-a picat bine Capitala? „De la 13 ani am venit aici, la liceu, şi mi-a fost greu să vin în Regat... Am avut norocul, de atunci încoace, de colective cu oameni extraordinari!”, explică clujeanca secretul simbiozei ei cu Capitala. Vorbeşte, însă, mai repede decât o olteancă. Mulţi fac o comparaţie între ea şi Monica Tatoiu. O deranjează? „Monica nu era aşa... O ştiu de mulţi ani! E altă persoană ca cea pe care am cunoscut- o eu! Pe atunci, nu avea latura religioasă de acum!”, e zgârcită în aprecieri doctoriţa-vedetă TV. Spune că nu-i e frică de Gigi Becali care a jignit-o îngrozitor pe madam Tatoiu. Au avut chiar şi o înfruntare în direct atunci când oierul din Pipera a spus că e prietenă cu soţia lui Sergiu Nicolaescu şi că de aia îi ţine partea vizavi de incinerare. „N-o cunosc! În schimb, domnu’ Sergiu mi-a fost pacient şi am discuta cu el despre acest subiect de mai multe ori”. Se ambalează: „Eu sunt de acord cu incinerarea şi împotriva BOR pentru atitudinea sa! E singura instituţie care n-a evoluat de dinainte de Revoluţie! Asta nu înseamnă că n-am tot respectul pentru câţiva preoţi cu har!”. Filmele ei favorite sunt cele româneşti, contemporane, cu ar fi: Toamna şi Iarna bobocilor sau seria Liceenii: „Nu mă uit la drame că văd destule, aici, în spital!”. „O să râdeţi, dar ultima carte pe care am citit-o e «Codul bunelor maniere»!” MONICA POP, o intelectuală rafinată „Când alţii se duc în cluburi, medicii stau la căpătâiul bolnavilor! Medicii nu fac medicină numai pentru bani, dar sunt şi uscături!” MONICA POP, medic şi profesor universitar

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Portret

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate