Editura Evenimentul si Capital

Un moment de glorie din istoria presei româneşti: Gică Voicu îl trage pe sfoară pe François Mitterrand! România lui Cristoiu

Autor: | | 4 Comentarii | 8405 Vizualizari

Gheorghe Voicu, ştiut în redacţia Evenimentului zilei ca Gică Voicu şi, de cele mai multe ori, ca Gică pur și simplu, a murit. Cei care au scris despre dispariţia sa fulgerătoare în puterea vîrstei (nu făcuse 60 de ani!) şi, zic eu, într-o discreție nemeritată, au ţinut să menţioneze că Gigă Voicu a fost redactorul şef al Evenimentul zilei din 1992, de la înfiinţare, pînă în februarie 1997, cînd am plecat din fruntea ziarului. Deoarece eu îmi ziceam, director, Gică Voicu a fost timp de cinci ani, al doilea om din legendara redacţie a Evenimentului zilei – perioada Cristoiu.

Evit pe cît posibil să scriu la moartea unei personalităţi care mi-a fost apropiată sau pe care am cunoscut-o doar. În astfel de împrejurări, toată lumea se supune automat principiului de minimă civilizaţie Despre morţi numai de bine, şi astfel, cel scuipat în timpul vieţii e pupat cu buze înmuiate în miere exact pe locul de pe obraz unde au stat pînă mai ieri flegmele. În cazul lui Gică Voicu simt nevoia să scriu ceva.

Nu pentru a-mi îndeplini (Doamne fereşte!) misiunea pe care mulţi dintre cei care au lucrat cu mine în anii 1992-1997 mi-o impun fără să mi-o zică:

Misiunea de a scrie despre cel care a fost timp de cinci ani mîna mea dreaptă în făurirea unui ziar de legendă.

Scriu, pentru că amintirile mele despre Gică Voicu aparţin deja Istoriei presei româneşti. Gică Voicu a fost înainte de toate unul dintre numeroasele talente descoperite de mine în primii ani postdecembrişti, cînd în România se găseau mulți tineri care aşteptau doar un semn pentru a deveni vedete ale presei româneşti. Tineri care aveau tot ceea ce le trebuie pentru o carieră în presă: Talent cu carul, inteligenţă, hărnicie, spirit iscoditor, cinste profesională, dar mai ales ceea ce lipseşte aproape tuturor tinerilor care-şi doresc azi un destin de gazetar: Credinţa profundă, ivită parcă din naş- tere, pe care o am şi eu, că nu există pe lume profesie mai importantă decît cea de gazetar.

Din acest punct de vedere ţin să reafirm aici marele adevăr al vieţii mele: Gazetar te naşti şi nu te faci. Gazetar rămîi pînă la moarte chiar şi cînd nu mai lucrezi într-o redacție sau cînd nu mai colaborezi undeva. Dacă ar fi posibil aşa ceva, un adevărat gazetar s-ar ridica din sicriu şi ar striga: Am înviat! Iată o ştire! Gică Voicu a debutat la Expres Magazin. Nu ştiu ce meserie avea. S-a prezentat la redacţia săptămînalului şi mi-a dovedit că are talent prin felul în care a pătruns pînă la mine: S-a dat secretarei drept un ziarist din provincie care vrea să-mi ia un interviu.

De cei care voiau să se angajeze nu răspundeam eu, ci Daniel Tomescu, un alt mare ziarist din echipa mea, dispărut în ultima vreme. De aceea, secretara îi trimitea la Daniel Tomescu. Pe Gică Voicu l-am angajat pe loc, zicîndu-i: Una dintre notele definitorii ale ziaristului e capacitatea de a se descurca. Sînt multe împrejurări în care ziaristul trebuie să pătrundă într-un loc în care i se refuză accesul. Dacă are talent, născoceşte ceva şi pătrunde. Gică Voicu avea să dovedească acest talent nu peste mult timp de la angajare.

În 18-19 aprilie 1991, ne-a vizitat țara François Mitterrand, preşedintele Franţei. O vizită controversată, contestată de Opoziţie, de presa independentă şi de Stradă, care striga: Mitterand, c´est l´ami de l´assasin! „Asasinul” era Ion Iliescu. Asemenea săptămînalului Zig-Zag, pe care-l condusesem anterior, Expres Magazin, un săptămînal care atingea un tiraj de 600.000 de exemplare era una dintre publicaţiile pe care Ion Iliescu le ura. Explicabil astfel de ce la conferinţa de presă comună cu François Mitterrand, Expres Magazin n-a primit invitaţie. Din partea revistei noastre, a primit sarcina să se ocupe de vizită Gică Voicu.

La intrarea în sala cu conferinţa de presă, Gică Voicu şi-a dat seama că nu va fi lăsat fără invitaţie. Ce-a făcut atunci? Un lucru antologic, despre care am mai vorbit în ultimii ani. Înaintea sa, aştepta să intre echipa de reporteri şi tehnicieni de la France 2. Gică Voicu a înşfăcat sacoşa unui cameraman, zicîndu-i că-l ajută, şi a intrat în sală cu echipa France 2 ca membru al echipei.

La conferinţa de presă s-a plasat pe unul dintre locurile echipei. Potrivit Protocolului, fiecare dintre cei doi președinți desemna un ziarist din sală pentru a-i pune o întrebare. Ion Iliescu a desemnat ziarişti din presa prezidenţială română. Mitterrand urma să desemneze ziarişti veniţi din Franţa. La un moment dat, de la locul unde Mitterand ştia că e echipa de la France 2 (scria pe microfoane) s-a ridicat o mînă.

Preşedintele Franţei a crezut că e un ziarist francez, de la France 2. Era Gică Voicu, de la Expres Magazin! Spre stupoarea lui Ion Iliescu.

Gică Voicu i-a pus lui Mitterand o întrebare consemnată apoi de întreaga presă română şi de presa franceză: ”Domnule preşedinte, mai mulţi dintre oponenţii politici cu care v-aţi întâlnit începând de ieri, chiar dacă s-au bucurat, cred, că v-au întâlnit, au declarat că această vizită este, dacă nu inoportună, atunci cel puţin prematură. Care v-a fost răspunsul?”.

Prin Gică Voicu dădusem lovitura! A fost examenul care mi-a confirmat că nu mă înşelasem: Gică Voicu era un talent înăscut. La Evenimentul zilei a fost mîna mea dreaptă.

Unul dintre criteriile de selecţie la Evenimentul zilei consta în capacitatea redactorului de a înţelege stilul ziarului. Era şi criteriul de promovare. Aşa se explică faptul că toţi cei care au făcut parte din conducere au avut în presă, după aceea, cariere de excepţie.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate