Editura Evenimentul si Capital

MODIFICAREA Legii REFERENDUMULUI, pe repede înainte în Parlament

Autor: | | 0 Comentarii | 341 Vizualizari

După anunțul liderului PSD, Liviu Dragnea, potrivit căruia referendumul de revizuire a Constituției pe tema familiei va fi organizat în această toamnă, acum parlamentarii vor modifica pe repede înainte Legea referendumului nr. 3/2000. Astfel, deputații juriști au adoptat reglementări speciale pentru organizarea acestuia, au spus, pentru EVZ, surse parlamentare.

Potrivit surselor EVZ, au fost doar trei voturi „împotrivă”, unul de la PNL și două de la USR. Astfel, legea nr. 3/2000 a primit raport de adoptare din partea Comisiei juridice a Camera Deputaților, iar marți va fi votată în prima ședință de plen a acestei sesiuni. Modifcarea esențială prevede ca referendumul să aibă loc într-o zi de duminică, ultima din intervalul de 30 de zile de la adoptarea de către Legislativ a iniţiativei de revizuire, au explicat sursele EVZ.

„Curtea Constituţională nu va fi sesizată de îndată, ci în termen de două zile de la data adoptării de către Camere sau de Camerele reunite - procedura specială, a proiectului de iniţiativă legislativă de revizuire. Se duce la CCR care în cinci zile trebuie să decidă. Oricum se sesizau din oficiu, de îndată ce noi ne pronunţam, dacă depăşeşte sau nu limitele revizuirii Constituţiei. Dacă limitele privind revizuirea au fost depăşite, se reîntoarce (proiectul - n.r.) şi reîncepe procedura”, a spus deputatul PNL Ioan Cupşa, membru în Comisia juridică, citat de News.ro.

Inițiativă cetățenească de modificare a Constituției se află în circuit parlamentar, fiind adoptată, pe 9 mai, de Camera Deputaților și așteaptă să primească vot în Senat, care are calitatea de for decizional.

În formă adoptată de Senat în luna iunie această propunere de modificare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea referendumului presupune schimbarea articolului 6:

Art. 6-(1) Inițiativă și procedura revizuirii Constituției sunt supuse dispozițiilor prevăzute art. 73 alin (1) și (2), art. 150 și art. 151 din Constituție.

Au fost adăugate patru noi alineate:

„(3) Proiectul legii constituționale, adoptat de Camera Deputaților și de Senat, se publică, în aceeași zi, în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se trimite Curții Constituționale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că inițiativa legislativă depășește limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată și se transmite Camerei Deputaților, procedura urmând a fi reluată potrivit alineatelor precedente.

(4) Cetățenii României sunt chemați să-și exprime voința prin vot în cadrul referendumului național cu privire la revizuirea Constituției, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire, în conformitate cu prevederile art. 151 alin. (3) din Constituția României. Guvernul stabilește, prin hotărâre, data referendumului și aduce la cunoștință publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, această dată.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate