Mitică se întoarce în Ligă! Dragomir a fost numit președinte de onoare al unei echipe din prul eșalon
- Alexandru Toader
- 21 ianuarie 2016, 18:56
Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost numit, astăzi, în funcția de președinte de onoare al formației FC Voluntari.
În primă fază, Dragomir a refuzat o funcție executivă în cadrul acestului club, dar acum, în noua sa postură, va avea ca obiectiv „întreaga activitate fotbalistică a orașului”, adică de echipele din Liga I, Liga a III-a, Liga a IV-a, precum şi de cei aproximativ 500 de copii şi juniori din cadrul Academiei de Fotbal Mircea Rădulescu.
„Începând cu data de 21 ianuarie, domnul Dumitru Dragomir a fost numit în funcția de președinte de onoare al clubului FC Voluntari. Fostul președinte al LPF se va ocupa de întreaga activitate fotbalistică a orașului Voluntari, cuprinzând echipele din Liga 1, Liga a III-a, Liga a IV-a, precum și cei aproximativ 500 de copii și juniori din cadrul Academiei de Fotbal Mircea Rădulescu”, precizează FC Voluntari, într-un comunicat de presă.
Astfel, Mitică Dragomir s-a în fotbalul românesc, după ce a prezidat LPF în perioada 1996-2013. Înainte de 1989, Dragomir a mai ocupat scaunul de președinte al echipelor Viitorul Scornicești, FCM Brașov și Victoria București. După disputarea a 23 de etape din Liga I, FC Voluntari se află pe locul 13, penultimul, cu 15 puncte şi va evolua în play-out.