Editura Evenimentul si Capital

"MITA" de la Ericsson. Scandalul explodează în Elveția și se relansează în România

03_Sima_Lib
Autor: | | 57 Comentarii | 14612 Vizualizari

La ultimul termen al procesului de la București, brokerul Cristian Sima a transmis noi acte care demonstrează implicarea lui Bogdan Chirieac în dosarul „Ericsson – Mită pentru politicieni”

Transferurile de bani efectuate în cazul „ERICSSON” către România constituie obiectul unei cercetări penale în Elveţia, documentele doveditoare fiind prinse în dosarul penal care se află în lucru la procurorul elveţian Raffaella Rigamonti. În ţară, Cristian Sima reafirmă, în dosarul de daune care i-a fost intentat de Bogdan Chirieac, că foştii manageri ai ERICSSON România - care erau şi acţionari la WBS HOLDING Ltd. - i-ar fi transferat lui Chirieac suma totală de 1,47 milioane de dolari SUA. Suma ar fi fost transferată în tranşe, în perioada 2000 – 2001, din conturi externe pe care le administrau, către subcontul Bogdan Chirieac al contului cifrat V936480B de la BSI Chiasso Elveţia. Mită pentru politicieni? „Aceşti bani au fost transferaţi mai apoi, tot în tranşe, din contul cifrat V936480B de la BSI Chiasso Elveţia (subcontul Bogdan Chirieac), către conturile WBS Holding Ltd. din România, în principal la banca ABN AMRO. Sumele transferate au fost retrase şi ridicate cash de către doi angajaţi ai WBS Holding Ltd., fiind înmânate, apoi, lui Bogdan Chirieac”. Fostul broker susţine că cei doi angajaţi pot depune mărturie şi cere instanţei să-i citeze. Ulterior, sumele ar fi fost retrase cash şi înmânate lui Chirieac, banii ajungând într-un final la politicieni din România. Thomas Lundin, fost preşedinte CA al Ericsson România, dar şi al WBS Holding, a afirmat, în cadrul procedurii arbitrale din Suedia, că o importantă sumă a fost transferată în contul din Elveţia al Wbs Holding Ltd., de unde a fost dirijată către unii politicieni din România. Soţia lui Chirieac, 40.000 de dolari Sima a revenit cu amănunte şi despre banii care ar fi fost ridicaţi de Mihaela Chirieac, soţia jurnalistului. „Pe 12.03.2001, din contul cifrat V936480B de la BSI Chiasso Elveţia s-a efectuat transferul sumei de 40.000 de dolari către contul 103000-65- 001-01-4 deschis la National Bank Of Greece S.A. Bucharest, aparţinând lui Mihaela Chirieac”, precizează Sima. El cere instanţei să-l întrebe pe Chirieac cum poate explica acest transfer şi încasarea sumei de către soţia sa, având în vedere că între Wbs Holding Ltd. şi Mihaela Chirieac nu au existat relaţii contractuale. Brokerul mai atrage atenţia judecătorilor că, la acea vreme, cetăţenii români nu puteau primi, legal, bani de afară fără justificare, cu atât mai puţin din conturi cifrate, întrucât la acea dată nu era liberalizat contul curent. Sima sugerează astfel, implicit, că Mihaela Chirieac nu putea încasa banii fără complicitatea unor funcţionari ai National Bank Of Greece S.A. Bucharest. Contactat telefonic, analistul politic a arătat că soţia sa a avut un cont deschis la banca sus-amintită, însă nu a încasat cei 40.000 de dolari. Misterul contului cifrat. Chirieac nu comentează Conform legislaţiei conturilor cifrate din Elveţia de la acea dată, conturile de acest tip pot avea mai mulţi beneficiari. Wbs Holding Ltd. deţinea banii acţionarilor în contul cifrat V936480B, deschis la banca BSI Chiasso Elveţia. Contul V936480B avea subconturi pentru fiecare acţio nar WBS HOLDING Ltd. în parte. Banii fiind ai acţionarilor, se putea opera pentru şi în folosul acţionarilor, la ordinul acţionarului respectiv. „Aşadar, în calitatea de acţionar al WBS HOLDING Ltd., Bogdan Chirieac a deţinut un subcont al contului cifrat V936480B deschis la banca BSI Chiasso Elveţia”, precizează Sima. El spune că şi în România există conturi bancare cu titulari multipli, care poartă denumirea de „joint account”. „Pentru orice problemă legată de această chestiune vă rog să discutaţi cu avocaţii mei”, a precizat Chirieac. Analistul politic l-a dat în judecată pe brokerul Cristian Sima cerându- i 1,5 milioane de dolari daune morale, plus daune materiale, pentru afirmaţiile potrivit cărora ar fi primit bani de la compania Ericsson. CITIȚI ȘI:

  • Sima-Chirieac: Meci cu o miză de 1.500.000 de dolari
  • MITA DE 7 MILIOANE DE DOLARI. Angajatul mogulului VOICULESCU, implicat în scandalul ERICSSON
  • Declarație incendiară Sima: „Bogdan Chireac ducea mita de la multinaționale la politicieni” | VIDEO
  • SCANDALUL ERICSSON. Ministrul Dan Nica ar fi primit bani pentru "a apăra interesele companiei Ericsson"
CITIȚI ȘI TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
  • LIGA EUROPA. Steaua - Ajax Amsterdam 2-0, 4-2 la penalty-uri. „Militarii” au reușit MINUNEA
  • "MITA de la Ericsson". Scandalul explodează în Elveția și se relansează în România
  • Intrarea lui Iohannis în PNL a băgat PSD în stare de alertă
CITIȚI ȘI TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
  • MISTER neelucidat. A fost UCIS LA COMANDĂ primul OM SOVIETIC care a ajuns ÎN SPAŢIU?|VIDEO
  • TOP 10 cele mai frumoase GRĂDINI din lume| GALERIE FOTO
  • Prima MAŞINĂ MADE IN AFRICA. Fabricată dintr-un “material” la care NU S-AR FI AŞTEPTAT NIMENI!/Video

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate