Misterul pisicii dispărute și complicitatea Căștilor Albe cu teroriștii

Misterul pisicii dispărute și complicitatea Căștilor Albe cu teroriștii

În ziua în care începe la Bruxelles o conferință importantă pentru viitorul Siriei, ambasadorul Rusiei la UE face o serie de dezvăluiri incendiare într-un interviu acordat publicației pro-UE EurActiv.

Vladimir Cijov este ambasador al Moscovei la Bruxelles din 2005. Înainte, a fost ministru adjunct de Externe al Rusiei. Diplomatul folosește interviul dat unei publicații cunoscute ca pro-UE drept vehicul pentru a transmite mesajele Rusiei în legătură cu ultimele două scandaluri în care a fost implicată – otrăvirea spionului rus Serghei Skripal și atacul cu arme chimice din Siria - și care au ridicat tensiunile dintre Moscova și Occident la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece încoace.

Deși Cijov, diplomat cu experiență, nu ezită să facă adesea uz de elemente din arsenalul propagandistic, informațiile pe care le oferă sunt cât se poate de interesante, iar punctul de vedere al Rusiei pătrunde cu greu în presa occidentală.

Cititorul EvZ este suficient de inteligent încât să judece cu mintea proprie ceea ce afirmă ambasadorul și să pună în balanță cu ce știa din surse occidentale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Titlul și intertitlurile aparțin redacției.

 

Poliția britanică a avut orbul pisicilor

Cijov: ... Vedeți, cred că în această perioadă guvernul britanic a reușit mult mai bine să dezbine UE decât am fi putut s-o facem noi vreodată, dacă am fi vrut.

- EurActiv: Spuneți asta din cauza cazului de la Salisbury...

- Da, cazul Salisbury. Noi avem o vorbă: să împuști mai mulți iepuri dintr-un foc!

- Deci spuneți că britanicii au fost cei care au pus otrava?

- Nu știu. Nu fac nicio afirmație, pentru că nu am nicio dovadă solidă. Britanicii au împiedicat ca dovezile să devină publice. Poate să spună cineva dacă Skripalii sunt în viață astăzi? Avem doar declarații din partea britanică. Știm noi cu adevărat dacă au fost otrăviți? (...) Au fost evidente contradicțiile privind mai multe detalii date publicității. Unde e a doua pisică? Skripal avea două pisici. Una a fost eutanasiată, pentru că suferea în mod evident de depresie. Poliția a intrat în casă, a făcut o percheziție amănunțită, dar nu au văzut animalele și le-au lăsat închise acolo: cei doi purceluși de Guineea au murit deshidratați și au fost incinerați, o pisică a fost eutanasiată, dar a doua pisică a reușit să scape. Și nimeni nu o caută. Este vorba de o dovadă dispărută. Și acum demolează pizzeria, barul și tot așa. Ca să nu mai pomenesc de mânerul de la ușă. Într-o zi spun că au fost florile de la cimitir, a doua că a fost mânerul de la ușa casei, apoi aerul condiționat din mașină, apoi valiza fiicei, apoi altceva: mâncarea, masa. Au râcâit masa de la pizzerie după două săptămâni ca să caute o dovadă. Timp de două săptămâni nimeni nu a curățat masa?

- Dar toate astea sunt informații luate din presă...

- Este ceea ce s-a comunicat în Marea Britanie. Dar informația despre mânerul ușii este oficială, a fost menționată de autorități britanice la ONU, la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). La început spuneau: a fost un gaz. Așadar, Novicioc este un gaz. Păi, gazul nu se lipește prea bine de mânerul ușii, nu-i așa? Apoi a fost un gel. Acum spun că este un lichid. Iar zona este una dintre cele mai ploioase din Marea Britanie. Deci, înainte ca să fie luat mânerul de la ușă (pentru probe – n.r.) a fost expus la ploaie, iar zeci de oameni au intrat și ieșit pe ușa aceea, folosind mânerul, fără mănuși, iar acum echipa tehnică a OIAC a mers în Marea Britanie, iar autoritățile britanice i-au cerut să examineze punctele sensibile pe care le-au indicat ele, nu să facă o investigație generală. Și să caute o substanță anumită. Nu aș numi așa ceva o investigație foarte serioasă. Apoi au găsit urmele acestui A324, căruia îi spun Novicioc. Deși are un nume cu rezonanță rusească, a fost inventat în Statele Unite și patentat ca o armă chimică. Îl puteți găsi la Oficiul Registrului de Mărci al SUA, au fost emise câteva zeci de patente.

- Aveți un fugar în Statele Unite (savantul Vil Mîrzaianov, care a emigrat în anii 1990 din Rusia – n.r.) implicat în fabricarea Noviciocului.

- Exact. Unul dintre creatori și primul care i-a publicat formula. Asta a fost acum 10 ani. Dar omul spune acum: principala problemă cu Novicioc este că e instabil. Își schimbă structura. La trei săptămâni după incident, o mostră de sânge a fost luată Iuliei Skripal și prezenta, potrivit declarației oficiale a echipei OIAC, urme de Novicioc de înaltă puritate neschimbate. Nu sunt chimist, nici dvs, dar știu că orice substanță care pătrunde în corpul uman suferă anumite metabolisme. Nu poate rămâne la fel după trei săptămâni.

Fețele misterioase de sub Căștile Albe

EurActiv: Nu sunt chimist, dar ca jurnalist știu că cineva poate face un colaj cu părți și bucăți din presa tabloidă, iar altcineva poate demonstra opusul.

- Cijov: Vă voi arăta imagini dintr-o altă parte de lume. [Scoate dintr-un dosar o foaie de hârtie cu fotografii de la presupusul atac chimic de la Douma, inclusiv un băiat de 11 ani, identificat ca Hassad Diab, care a spus la TV (canalul Rusia-1, joi 19 aprilie – n.r.) că înregistrarea video difuzată de Căștile Albe (grup de voluntari care operează în zonele controlate de rebeli din Siria și în Turcia – n.r.) a fost regizată].

- Rusia dorește ca acest băiat să fie interogat oficial, este adevărat?

- Nu interogat, dar să apară ca martor la Haga, la New York, oriunde. De fapt, băiatul a relatat întreaga poveste.

- Practic, considerați că sunt înregistrări false, fabricate de Căștile Albe.

- Da.

- Ultima dată când am stat de vorbă ați pomenit și atunci de Căștile Albe. Nu prea vă plac.

 - Nu este o chestiune de plăcut sau neplăcut. Au fost creați și există pe baza donațiilor din țările occidentale.

- Oferă asistență umanitară.

- Oferă înregistrări video false. Dacă privești cu atenție la aceste înregistrări difuzate la Euronews și alte canale, observi că nu li se arată niciodată fețele. Întotdeauna sunt filmați din spate.

- Dar este de înțeles. Nu doresc să fie recunoscuți.

- Poate. Dar uneori sunt filmați în compania unor teroriști cunoscuți. Aceasta este o realitate. Și, apropo, în Alepul de Est, sediul lor a fost într-o clădire pe care o împărțeau Al-Nusra (aripa siriană a Al-Qaida – n.r.) - Deci, totul în Siria este fals. Salisbury este și el un fals... - Nu este totul fals în Siria, rachetele nu au fost false chiar dacă din punct de vedere militar atacul (din 13 aprilie, la care au participat Statele Unite, Marea Britanie și Franța – n.r.) nu a provocat mari piederi.

- Dar întreaga Uniune Europeană, toate cele 28 de state membre, au fost de acord de la bun început că trebuie să acorde întregul sprijin Marii Britanii în cazul Skripal și că, de asemenea, loviturile cu rachete au fost perfect justificate după atacul chimic de la Douma efectuat de către regimul sirian. Este toată UE stupidă, sau cum?

- Au fost dezinformați, din păcate.

- Unele dintre țări au servicii de informație bune.

- Da, cred că așa este.

- S-ar putea ca aceste servicii să fie de fapt rele?

- Păi, în opinia mea, ele nu sunt perfecte.

- Dar dacă serviciile ruse sunt bune, de ce nu descoperă o dovadă palpabilă că atacul (chimic din Siria – n.r.) a fost opera Al-Nusra sau ceva de genul ăsta?

- Dacă aceasta (fotografia băiatului – n.r.) nu este o dovadă palpabilă, atunci ce este?

- Fotografia pe care mi-o arătați? Este o supoziție.

- Există și oameni maturi care au jucat roluri de victime, au recunoscut chiar ei la televiziune. Sunt cât se poate de vii și gata să depună mărturie. Nu își ascund numele și fețele. Asta e o dovadă, aș spune eu. Dacă Consiliul de Securitate al ONU sau OIAC doresc să aibă tabloul complet, ei sunt pregătiți să depună mărturie la sediile acestora.

Atacul cu rachete a întârziat și clorul din Germania inspecția experților

- Dar inspectorii OIAC au fost împiedicați să ajungă la Douma...

- De cine?

- Probabil de regimul sirian, care are relații strânse cu Rusia.

- De guvernul sirian, vreți să spuneți. Nu. Această înregistrare video falsă a fost difuzată pe 7 aprilie. Pe 8 aprilie, atât Rusia cât și Siria au solicitat OIAC să trimită o echipă de experți la Douma. Întreaga Douma a fost eliberată pe 9 aprilie și atât Rusia cât și Siria le-au oferit inspectorilor garanții de securitate pentru a merge.

De fapt, colegul meu, ambasadorul Rusiei la Haga, a făcut presiuni asupra directorului general OIAC, ambasadorul Üzümcü, să formeze un grup de experți cât mai repede posibil. S-a făcut mai repede ca de obicei și au zburat la Beirut și apoi la Damasc. La câteva ore după sosirea lor la Damasc, au început să zboare rachetele (atacul americano-britano-francez din 13 apripie – n.r.), ceea ce desigur a schimbat situația din punct de vedere al securității. Cu toate acestea, Rusia și Siria le-au oferit asistență pentru a merge.

OIAC se bazează pe Departamentul de Securitate ONU pentru a primi undă verde. Așa că o mică echipă a Departamentului a mers înainte, și cum era previzibil, cineva a început să tragă în aer. Așa că s-au întors și au spus: nu este sigur să mergem!

Au urmat discuții lungi dacă îi poate escorta poliția militară rusă. La început au spus nu, asta ar fi făcut ca să nu mai pară imparțiali, apoi au fost de acord că singurul mod de a li se garanta securitatea era să aibă alături poliția militară rusă. Așa că au mers și au ajuns sâmbătă (21 aprilie – n.r.)

Grenadele de la Salisbury și clorul din Germania

 

- Nu se evaporează și aceste arme chimice? Ca la Salisbury?

- Clorul nu se evaporează așa de repede. În realitate, s-au găsit cisterne cu clor și anumite substanțe chimice folosite la producerea sarinului în buncărele opoziției din Douma. Inclusiv, apropo, grenade fumigene fabricate la Salisbury, Marea Britanie. Și cisterne cu clor fabricat în Germania. Dacă citești Le Soir (ziar belgian – n.r.) afli că sunt investigate trei firme din Belgia, suspecte că au furnizat elemente ale armelor chimice în Siria, opoziției.

- Bravo pentru Belgia, pentru că investighează. Ceilalți, nu.

 - Exact.