Editura Evenimentul si Capital

Misterul dezvăluit al primului roman din existența umanității

Autor: | | 0 Comentarii | 869 Vizualizari

Scrisă în jurul anului 1000, de Murasaki Shikibu, aristocrată japoneză, Povestea lui Genji a fost tălmăcită în limba română, după douăzeci de ani de frământări, de Angela Hondru, o distinsă doamnă cu care am avut onoarea să purtăm acest dialog.

Evenimentul zilei: Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre povestea din spatele Poveştii lui Genji.

Angela Hondru: Nu înainte de a adresa calde mulţumiri Editorului, care şi-a asumat acest act cultural de o valoare deosebită. Împărtăşesc împreună cu dumneavoastră şi cu cititorii bucuria unei ediţii splendide a Poveştii lui Genji (1008?), considerat de mulţi exegeţi a fi primul roman al lumii. A fost scris într-o perioadă de stabilitate politică, Epoca Heian (784 – 1185) însemnând „epoca păcii şi a liniştii”. Este de asemenea socotită „epoca de aur” a culturii japoneze, care a început să-şi croiască un drum propriu după încetarea relaţiilor culturale cu China. Nu numai arhitectura şi rulourile pictate au atins apogeul în această perioadă, ci şi literatura. Noul tip de scriere fonetică, kanabungaku (iniţiată de Kūkai – 774-835, preot, poet, caligraf, pictor), a dus de la imitarea rigidă a stilului chinezesc la un stil original japonez, practicat de femei din familii aristocratice. Printre ele se numără şi Murasaki Shikibu (973? - ?), care ne oferă prin Povestea lui Genji un tablou realist şi, aş spune, complet al vieţii culturale din capitala Japoniei Heian-Kyō.

Poemele waka - arta celor 31 de silabe

 

  • Cum aţi ajuns să traduceţi această capodoperă niponă? Ce dificultăţi aţi întâmpinat? Dar, mai ales, cum aţi reuşit, stimată doamnă, să tălmăciţi poemele waka, să potriviţi şi să împăcaţi delicatele silabe astfel încât să nu le periclitaţi sensibilitatea?
  • Ispita de a traduce această comoară a literaturii japoneze mi-a dat târcoale de mai multe ori, dar a devenit realitate după aproape douăzeci de ani de ezitări, chiar de încercări timide făcute doar pentru mine. Încurajată de prieteni japonezi, care mi-au promis ajutor (şi de ajutorul cărora am beneficiat şi la alte traduceri), mi-am luat inima-n dinţi. Începutul a fost tare greu pentru că nu-mi găseam „calea” care să mă mulţumească. Am luat de la capăt de trei ori primele cinci capitole. Spaţiul nepermiţându-mi să intru în detalii, fac trimitere la Nota traducătoarei pentru aflarea unor dificultăţi întâmpinate. Am să mă opresc puţin doar asupra tălmăcirii poemelor waka ce constau din 31 de silabe alăturate în aşa fel încât se ridică la rangul de artă. Da, a trebuit să am grijă să nu le periclitez sensibilitatea. La multe dintre ele am stat şi am cugetat ore-n şir sau le-am lăsat deoparte şi le-am reluat în ziua următoare. Abia după vreo două sute de poeme am început să mă simt mai în largul meu. Asta nu înseamnă că s-a scurtat timpul de înţelegere şi de redare sau că nu mi s-a întâmplat să interpretez şi greşit. Am avut însă norocul să-mi fie verificate şi corectate cu rigurozitate de către doamna Mayo Nishiike, care nu mi-a trecut cu vederea nici o abatere. Pe parcursul traducerii am înţeles că ritualul ocupă un loc aparte în lumea japoneză în interiorul căreia instituie o ordine, una care vibrează pe altă lungime de undă decât aceea cu care suntem noi obişnuiţi. De exemplu, ritualul poeziei care la un moment dat a constituit cel mai rafinat mijloc de comunicare între tineri nu face excepţie, el conducând de multe ori la încheierea căsătoriei. În nunta românească, ritualul poeziei nu există. În schimb, poezia ritualului din nunta tradiţională vine să amplifice aerul de sărbătoare, ceremonialul nupţial căpătând şi mai multă viaţă, fiind o adevărată revărsare de bucurie şi vitalitate - exact la polul opus sobrietăţii japoneze. Dar, surprinzător, ritualul poeziei în societatea poligamică japoneză devine de prisos în cazul căsătoriilor aranjate pentru că sentimentele nu au nici o valoare.

Mai există poeme care servesc în roman ca punte între două persoane ce nu ar putea sta de vorbă altfel, din cauza diferenţei de statut social. Ori, dacă stau, intervine complicatul limbaj onorific ce lipseşte din poeme. Aici ne întâmpină comunicarea de la suflet la suflet, netrecută prin filtrul elaboratelor formule de adresare. Poemele pot de asemenea lega evenimente şi scene care par îndepărtate unele de altele în spaţiu sau în timp, oferind o reţea subtilă de legături contextuale care au totodată rolul de a sublinia relaţiile complicate dintre personaje. Nu în ultimul rând, poemele sub formă de dialog dau o dinamică şi o supleţe aparte romanului, dar nu se pot trece cu vederea nici cele independente, care scot în evidenţă singurătatea personajului, punctând o durere sau o stare emotivă. Fireşte că nu mi-a fost uşor, însă mi-a plăcut mult să fiu atentă la fiecare detaliu, să caut o modalitate de exprimare care să nu ştirbească în vreun fel intenţia şi sensibilitatea autoarei, dar să-mi marcheze totuşi stilul.

Căsătoria ca unealtă

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate