Misterele straniului Baikal, cel mai adânc lac de pe planetă (FOTO)

Misterele straniului Baikal, cel mai adânc lac de pe planetă (FOTO)

Un valah a fost unul din primii săi exploratori. În apele sale trieşte unica focă de apă dulce din lume. Puştii din el sunt adevărate fosile vii. Iarna, când îngheaţă, grosimea gheţii poate ajunge şi la cinci metri suportând greutatea unui tanc

Lacul Baikal este situat în sudul Siberiei, din inima Maicii Rusia şi este un lac cu apă dulce. Această veritabilă mare interioară reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce din lume şi este cel mai adânc lac de pe glob, având fundul la 1637 de metri. Deşi este greu de imaginat, depresiunea lacustră din Siberia de Sud, cu suprafaţa ceva mai mare decât cea a Belgiei, conţine 10% din rezervele de apă potabilă ale lumii, cu excepţia gheţarilor.

Lacul Baikal pe lânga faptul că este cel mai adânc lac din lume, poate fi considerat şi cel mai vechi prin cei circa 20-25 milioane ani de existenţă – exclusiv Marea Caspica şi Lacul Aral – şi unul dintre “muzeele vii”, în care trăiesc aproximativ 800 specii de animale şi 245 specii de plante endemice, proprii numai lui.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lacul semilună cu 336 de afluenţi

Lacul, a cărui formă seamănă cu o semilună, ocupă o suprafaţă de 31.500 km², iar linia ţărmului măsoară peste 2.000 de kilometri. Lacul ieşit din comun s-a format într-o depresiune tectonică, născută în epoci geologice demult apuse. Adâncimea lacului a atins chiar şi doi kilometri. De-a lungul mileniilor însă, pe fundul său s-au depus aluviuni care l-au ridicat până la nivelui actual. Lacul Baikal îşi datorează abundenţa de apă celor 336 de râuri care se varsă în el, dintre care cele mai importante sunt Selenga, la sud-est, şi Angara Superioară, la nord. Unicul râu care curge din lac mai departe, în partea sa sud-vestică, este aceeaşi Angara, afluentul uriaşului fluviu siberian Enisei.

La nord de lac tronează două masive muntoase, Munţii Baikal şi Munţii Barguzin, iar prin apropiere de extremitatea sa sudică trece graniţa ruso-mongolă. Unul dintre cele mai vechi lacuri ale Terrei s-a format acum 15-25 de milioane de ani, după de o fisură uriaşă s-a căscat de-a lungul unei falii in scoarţa Pământului,creată de lenta îndepartare a Asiei de Europa. Iniţial fisura avea opt km adâncime, dar cu timpul s-a umplut cu aluviuni. Fosilele micilor creaturi din aceste depuneri îi indică vârsta. Izvoarele fierbinţi şi frecventele cutremure slabe demonstrează că falia este încă activă.

Un valah l-a vizitat în 1675

În 1675, cunoscutul călător şi diplomat valah Nicolae Milescu Spătarul, cunoscut în descrierile în limba rusă sub numele de Nicolae Spafarovici, în drum spre China, l-a ocolit prin partea sud-vestică, făcându-i şi o descriere amanunţită. De atunci lacul a constituit obiectul multor expediţii, fapt ce a permis elucidarea problemelor deosebite privind geneza depresiunii, adâncimea, regimul hidric, plantele şi animalele ce trăiesc în el.

Singura focă de apă dulce din lume trăieşte în lacul Baikal

Lacul Baikal se bucură de interesul oamenilor de ştiinţă nu numai datorită adâncimii sale, care stabileşte un record în materie, dar şi datorită faunei şi florei sale unice. Apele lacului surprind prin transparenţa lor neobişnuită, şi prin puritatea lor. Lacul se distinge printr-o mare varietate a florei şi faunei. Speciile care trăiesc în adâncurile sale sunt în majoritatea lor endemice, cu alte cuvinte pot fi întâlnite numai în acestă zonă a globului pământesc, precum foca de Baikal sau dintre peşti, babetele de Baikal şi omulul.

Primul cercetător care a apreciat acest exemplar biologic deosebit a fost polonezul Benedykt Dybowski. Focile de Baikal, iubitoare de apă dulce, rămân una dintre cele mai importante particularităţi ale lacului. În timpul uneia dintre glaciaţiuni, o parte dintre focile de mare au migrat în aval. Când Baikal a devenit un lac fără cale de comunicare cu marea, ca urmare a deplasării plăcilor litosferei, focile au fost separate de mediul lor natural.

Nerpa este unica focă de apă dulce din lume

În prezent, aproximativ 70.000 dintre aceste mamifere înoată în Lacul Baikal, situat la aproape 1.700 kilometri distanţă de Oceanul Arctic. Foca de Baikal se distinge prin craniul scurt cu orbite mari, precum şi prin blana sa cenuşiu-maronie. Ea măsoară în medie 1,8 m lungime şi cântăreşte 50 kilograme, putând să atingă chiar şi150 kg. Ghearele labelor din faţă, dotate cu membrane înotătoare, sunt mai puternice decât cele ale focilor din Oceanul Arctic. Se presupune că datorită acestora, foca poate face mai uşor găuri în pătura de gheaţă. Femelele şi masculii ating maturitatea sexuală la vârsta de cinci ani. Vânătoarea de foci de Baikal este permisă.

Plin de peşte, poluat parţial, dar plin de turişti

Baikal este unul dintre lacurile cele mai populate cu peşte din Siberia. Aici se pescuiesc mai ales anumite specii de sturioni şi somoni. În zonele din vecinătatea lacului se extrage petrol şi alte minerale folositoare. Fabricile de celuloză şi hârtie, construite pe malul sudic al lacului în perioada comunistă, continuă să deverseze deşeuri direct în apele acestuia, ameninţând ecosistemul regiunii de poluare. Un paradox interesant: lacul este vizitat de numeroşi turişti din lumea întreagă, deşi nu există practic niciun fel de infrastructură turistică în regiune.

Curiozităţile Baikalului

Descoperirea Lacului Baikal de către ruşi, abia în 1643, a condus la intensificarea semnificativă a schimburilor comerciale între Rusia şi China. Regiunile din jurul lacului au devenit popasuri importante pe traseul comercial care unea cele două ţări. După interzicerea sezonieră a pescuitului în Baikal, între anii 1969 şi 1977, multe dintre speciile care populează apele sale s-au regenerat. În apropiere de Lacul Baikal se află băi termale în care apa fierbinte curge chiar şi în timpul iernilor cele mai aspre. Focile de Baikal pot atinge vârsta de 56 de ani. În pădure,într-un punct ce oferă privelişti excepţionale spre Lacul Baikal, poţi zări panglici şi fâşii de pânză prinse de crengile copacilor. Cei care vin aici le leagă de ramuri pentru a li se împlini dorinţa de a mai reveni pe malurile lacului.

În mod cert, apele sale albastre exercită o fascinaţie magnetică,iar ruşii de pretutindeni îl consideră Marea cea Sfântă – cea mai mare minune a naturii din ţara lor – un simbol al Rusiei deloc mai prejos decât Marele Canion al Statelor Unite „Baikal” înseamnă „apă multă” în limba populaţiei kurykan,care a trăit aici în urma cu 1300 de ani.

Adânc de 1.640 m, lacul conţine o cincime din întreaga cantitate da apă dulce a lumii - 23000 km cubi, cât Marile Lacuri ale Americii de Nord împreună.