Mircea Toader: PNL a aprobat în Comisie reexaminarea pensiilor pentru aleşi, dar în plen votăm împotrivă

Mircea Toader: PNL a aprobat în Comisie reexaminarea pensiilor pentru aleşi, dar în plen votăm împotrivă

Deputatul PNL Mircea Toader a declarat, azi, că liberalii au votat în favoarea cererii de reexaminare a proiectului privind pensiile parlamentarilor, pentru a rezolva obiecţiile preşedintelui, însă PNL nu este de acord cu legea în ansamblu şi va vota împotriva ei în plen.

Mircea Toader, reprezentantul PNL în Comisia pentru Statut, a explicat că cererea de reexaminare a trecut de Comisie în unanimitate, deşi liberalii se împotrivesc acestui proiect, deoarece era normal ca PNL să ia în discuţie obiecţiile preşedintelui Klaus Iohannis.

"Comisia a luat în discuţie solicitările preşedintelui şi, în mare parte, au fost agreate. Din punct de vedere politic, eu, ca reprezentant al PNL, nu puteam să mă opun asupra unei cereri de reexaminare şi era într-un fel absolut anormal să fiu împotriva raportului de reexaminare, deci să resping cererea de reexaminare a preşedintelui. Cu alte cuvinte, să fiu de acord cu legea în forma veche", a spus Toader, citat de Mediafax.

Deputatul PNL a precizat că era "logic" ca liberalii să ia în discuţie această cerere şi să rezolve obiecţiile preşedintelui, însă în plen legea, în ansamblu, va primi un vot negativ din partea PNL, deoarece formaţiunea pe care o reprezintă se opune introducerii pensiilor speciale.

Ne puteți urmări și pe Google News

"După ce vom ajunge la votarea în plen a întregii legi, noi vom vota împotrivă", a precizat Toader.