Editura Evenimentul si Capital

Mircea Lucescu A RĂBUFNIT în Rusia: „Sunteți niște proști!” Ce RISCĂ românul

Mircea Lucescu a răbufnit după meciul cu Krasnodar
Autor: | | 2 Comentarii | 1635 Vizualizari

Chiar dacă echipa sa, Zenit Sankt Petersburg, a triumfat în penultima etapă din Rusia, Mircea Lucescu a avut o ieșire nervoasă la adresa arbitrajului şi a lui Vitali Mutko, preşedintele Federaţiei Ruse de Fotbal.

Zenit a reușit să se impunp în jocul cu cei de la Krasnodar, scor 1-0, în penultima etap din Rusia. Acum, gruparea pregătită de „Il Luce” a acumulat 58 de puncte. Ocupă locul 3, și e la un singur punct în spatele celor de la ŢSKA Moscova. 

Antrenorul român nu și-a mai putut stăpâni nervii și a rabufnit la finalul jocului. Lucescu a sărit la gâtul arbitrajului şi al lui Vitali Mutko, preşedintele Federaţiei Ruse de Fotbal. „Nu pot să nu observ că după meciul cu Spartak am început să avem mari probleme, ştiţi ce fel. Am impresia că declaraţiile peşedintelui (n.r. - Vitali Mutko) nu au fost corecte, trebuia să-şi păstreze poziţia neutră. A dat semnalul împotriva noastră, cu toate deciziile de arbitraj defavorabile ce au urmat”, a declarat Mircea Lucescu.

A urmat apoi întrebarea unui jurnalist, care l-a întrebat pe „Il Luce” ce părere are despre evoluția lui Kokorin. 

„Nu voi comenta niciodată evoluţia jucătorilor”, a replicat românul, ridicându-se imediat de la masă, iar îndreptul ușii a spus: „Sunteţi nişte proşti!”.

Acum, Mircea Lucescu va fi judecat pentru acea afirmație, de către Comisia de Etică din Rusia. „Reacţia lui Lucescu e inadmisibilă. Un antrenor trebuie să ştie cum să se comporte. Aşteptăm reacţia din partea preşedintelui”, a declarat Semion Andreev, şeful Comisiei de Etică din cadrul forului rus.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fotbal extern

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:31 REACȚIA unui JUDECĂTOR despre REVOCAREA lui KOVESI: „Nu pot să nu remarc...” 14:30 TOADER reacționează în fața ACUZAȚIILOR. A făcut PUBLIC un RAPORT SECRET? 12:09 Actrița Oana Pellea are un mesaj pentru Tudorel Toader după RAPORTUL KOVESI: „Ce păcat, domnule Toader... mare păcat...” 10:54 Norica Nicolai prevesteşte ATACUL LA PREŞEDINTE! Nu poate refuza cererea ministrului Justiţiei 10:20 DEZVĂLUIRI de la VÂRFUL PSD. ADEVĂRUL despre REVOCAREA lui KOVESI a fost scos la LUMINĂ de un SENATOR 10:08 RAPORTUL prin care se cere REVOCAREA șefei DNA a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției. DOCUMENTUL OFICIAL 10:04 REVOCAREA ȘEFEI DNA. Câți români au urmărit anunțul lui Tudorel Toader 09:04 PLANUL SECRET al PSD pentru REVOCAREA lui KOVESI. Curtea Constituțională va fi IMPLICATĂ 22:22 Un nou MESAJ DE SUSŢINERE pentru Kovesi, de la nivel înalt. VIITOR STABILIT pentru şefa DNA: „Concluzia şi acţionăm” 21:21 Kovesi şi PRIMA REACȚIE după ANUNȚUL REVOCĂRII făcut de Toader. Ce a declarat șefa DNA. Este ALERTĂ în JUSTIȚIE! 20:56 „Bâlbâiala” pe tema REVOCĂRII Codruței Kovesi, opera Monicăi Macovei! Un judecător lansează ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT 20:16 Procurorul care susține că 135 de colegi cer apărarea reputației profesionale: ”Vreau să-i dau un cap în gură! 19:55 Viorica Dăncilă, REACȚIE după cererea de REVOCARE Laurei Kovesi. „Nu CONTEAZĂ ce CRED eu. Trebuie o LUATĂ o DECIZIE” 16:57 Procurorul Negulescu este „client fidel” al Inspecției Judiciare: CERCETAT de 30 de ori până acum! 13:10 Iohannis, PRIMA REACȚIE despre REVOCAREA lui Kovesi. Președintele, ATAC DUR la Toader. „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul...” 11:42 DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE după anunțul lui Toader! Președintele Iohannis NU POATE REFUZA revocarea șefei DNA. Cum se vor arunca ZARURILE pentru Kovesi? 10:48 Parchetul General așteaptă publicarea raportului lui Toader. Ce spune Lazăr despre REVOCAREA șefei DNA 09:42 Toader, ANUNȚ cu privire la RAPORTUL despre șefa DNA. „Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil. Remediem și...” 23:27 Liderul Opoziției, ATAC DEVASTATOR la adresa lui Tudorel Toader: „Este avocatul penalilor” 20:08 Iohannis NU SUSŢINE REVOCAREA Laurei Kovesi. MESAJ PENTRU ISTORIE de la Cotroceni: „Lipsă de claritate”

Articole salvate