Mircea Geoană, o poză în albumul PSD | POVESTEA UNEI FOTOGRAFII

Mircea Geoană, o poză în albumul PSD | POVESTEA UNEI FOTOGRAFII

A fost președintele partidului care astăzi își instalează miniștrii în cabinetele puterii executive. A fost în locul lui Liviu Dragnea, fiind cel care tăia și spânzura în PSD și se bucura de osanalele și peșcheșurile subordonaților.

A fost la mustață să ajungă președinte, dacă nu-l zbura vântu(l) de pe scena speranțelor, lăsând în urma- i doar boarea pseudosintagmei ”Mihaela, dragostea mea!”. A încercat să aducă în PSD un model de intelectual, de ambasador occidental, dar s-a nărăvit la obiceiurile autohtone până când i s-au prăbușit toate certitudinile.

Ieri, 4 ianuarie, ex-pesedistul Mircea Geoană a consemnat în agendă prima sa mare victorie pe tărâmul politicii: 21 de ani de când primise, în 1996, acordul administrației americane pentru preluarea postului de ambasador la Washington. Un pas enorm pentru tânărul de atunci care, în urmă cu doar doi ani, era purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe! Fotografia alb-negru este făcută de fotoreporterul EVZ chiar în prima zi a anului 1994, când Mircea Geoană și-a scos la plimbare băiețelul de câteva luni, Alexandru. Nu cred că visa atunci să ajungă ministru de Externe sau ambasador în America.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și totuși, în 1996, Mircea Geoană îi prezenta scrisorile de acreditare președintelui SUA, Bill Clinton. Ne-a arătat fotografia în 2014, tot într-o zi de 4 ianuarie, când a postat-o pe Facebook. „Aventura americană” rămâne, probabil, singura amintire frumoasă din perioada când, la 37 de ani, Mircea Geoană era considerat de fanii FSN/PDSR un fel de rază de lumină a lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, cel mai tânăr diplomat roman. Astăzi, partidul a devenit al lui Dragnea, iar foștii lideri, fotografii în albume.