ALERTĂ LA ANTENA 3! Mircea Badea A LUAT O DECIZIE RADICALĂ după ce s-a gândit mult: PLECAREA ÎN ALTĂ ŢARĂ…

ALERTĂ LA ANTENA 3! Mircea Badea A LUAT O DECIZIE RADICALĂ după ce s-a gândit mult: PLECAREA ÎN ALTĂ ŢARĂ…

Mircea Badea reacționează dur la scumpirile ce au avut loc începând cu 1 octombrie, spunând ca se gândește serios să își trimită fiul afară din țară.

„M-am dus și eu să-mi pun benzină, iar băiatul de la benzinărie îmi spune: „S-a scumpit!”. Am ajuns la casă, mi se spune: „E mai scumpă acuma”. Cu cât s-a scumpit? „Cu cinci bani”. 5 bani ori 40 de litri, doi lei. Adică am înțeles și propaganda, am înțeles și isteria, iar discuțiile despre asta și despre Robor, adică pot fi subiecte, dar noi, în România, am avut benzina șase lei acum un an și jumătate. Zici că s-a triplat prețul”, a declarat Mircea Badea.

„Orice logică aș fi încercat să aplic, mi s-a rupt filmul. Iar discuțiile despre Robor frizează oligofrenia. (…) E inuman de stupid ce se întâmplă la nivel de discuție, de mental”, a mai spus Mircea Badea.

„Nu se mai poate trăi în această țară. Singurul lucru la care mă gândesc este că eu voi face tot ce voi putea ca fiul meu să nu trăiască în această țară. Am luat eu această decizie pentru el, o să i-o comunic și lui sper că o să fie de acord. Fiul meu nu își va petrece viața în această țară”, a spus Mircea Badea la Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News