Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Miracol în Franța: un copil pe care medicii voiau să îl OMOARE s-a trezit din COMĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 765 Vizualizari

Un copil în vârstă de un an, aflat în comă după ce a contactat un virus extrem de periculos, s-a trezit la viață. Fericitul eveniment a avut loc în Nice, Franța, unde fetița era internată, iar medicii se pregăteau să o deconecteze de la aparate pentru că nu îi mai dădeau nicio șansă.

.Marwa a deschis ochii, iar tatăl său a imortalizat momentul și apoi l-a făcut public pe rețelele de socializare. Presa din Franța, citând medici, scrie că acest lucru nu înseamnă că micuța este conștientă, iar părinții luptă pe cale juridică pentru a opri eutanasierea.
 
Medicii nu sunt optimiști în privința supraviețurii copilului, chiar și după ce a deschis ochii.  
Marwa, a contactat un virus în luna septembrie care s-a extins rapid, provocându-i tulburări neurologice severe și care apoi a atacat mai multe organe vitale, inclusiv inima. Cadrele medicale spun că micuța nu poate respira fără ajutorul aparatelor, potrivit activenews.ro.  
Avocatul familiei a spus că "pe 4 noiembrie, medicii au decis să o deconecteze de la aparate și să nu îi mai acorde îngrijire", ceea ce ar fi dus inevitabil la deces.  
Părinții nu au fost de acord cu decizia și au luptat pe cale judiciară, un tribunal dându-le câștig de cauză pe 17 noiembrie și obligându-i pe medici să-i acorde îngrijire medicală celei mici.  
"Se deschide și se închide un ochi. Tratamenul continuă noi vedem un progres în fiecare zi, asta ne dă o mare speranță. Când vorbesc cu ea, reacționează. Uneori zâmbește", a spus tatăl fetiței.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:49 HAOS ÎN PSD. Numai la LOVITURA ASTA nu se aştepta DRAGNEA 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate