Ministrul Educație vorbește pe larg despre evaluările speciale

Ministrul Educație vorbește pe larg despre evaluările speciale

Remus Pricopie le-a explicat părinților ce vor presupune testările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.

 

Evaluarea naţională a elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura între 28 mai şi 6 iunie, a declarat, astăzi, Educaţiei Naţionale Remus Pricopie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

El a precizat că MEN a adoptat joi metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2013-2014, care s-a aflat în consultare publică din toamna anului 2013.

'Este pentru prima dată când se fac astfel de evaluări. Conform calendarului, prima evaluare va avea loc la clasa a IV-a (28-30 mai), urmată de clasele a II-a (2-4 iunie) şi a VI-a (5-6 iunie). Evaluările urmăresc să identifice evoluţia de ansamblu a elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru a putea oferi date substanţiale care vor permite o analiză a sistemului de învăţământ preuniversitar (pe segmentele menţionate). Această analiză va stabili plusurile şi minusurile pe care elevii vizaţi le au în procesul de predare-învăţare, astfel încât politicile educaţionale să fie corect construite. Evaluările oferă o radiografie exactă a problemelor din sistemul de învăţământ preuniversitar, permiţând corectarea din timp a lacunelor elevilor şi ajustarea politicilor educaţionale', a afirmat Pricopie.

Potrivit ministrului, competenţele pe care elevii trebuie deja să le fi acumulat sunt conform nivelului specific vârstei - competenţe de scris-citit, folosirea corectă a limbii române şi a limbii materne, competenţe de comunicare în limba română şi limba maternă, competenţe în domeniul matematicii şi al ştiinţelor naturii.

'Testele au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale (tip IEA - PIRLS, pentru clasa a II-a, tip IEA - TIMSS, pentru clasa a IV-a, tip PISA, pentru clasa a VI-a)', a precizat ministrul Educaţiei.

Totodată, testele elaborate pentru clasa a IV-a vizează: evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română, evaluarea competenţelor de matematică, iar pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care studiază în limba maternă, se administrează şi un test de evaluare a înţelegerii textului scris în limba maternă.

În ceea ce priveşte testele elaborate pentru clasa a VI-a, acestea vizează: evaluarea unor competenţe din aria curriculară 'Limbă şi comunicare', evaluarea unor competenţe din aria curriculară 'Matematică şi Ştiinţe ale naturii'.

Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testul care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară 'Matematică şi Ştiinţe ale naturii' atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română.

Durata alocată rezolvării testelor va fi de 25 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a şi 60 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a.

'Evaluarea naţională se desfăşoară în timpul orelor de curs, în funcţie de programul fiecărei unităţi de învăţământ, în clasa în care învaţă elevul. Elevii nu vor sta câte unul în bancă, ci doi, nu vor exista camere de supraveghere. Subiectele se vor da pe numere', a precizat demnitarul.

Mai mulți bani pentru dascălii corectori

El a mai arătat că elevilor nu li se vor acorda note sau calificative iar rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei.

Totodată, rezultatele individuale nu se afişează/nu se comunică public. Acestea vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, precum şi pentru informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Ministrul Educaţiei a precizat că rezultate din unităţile de învăţământ eşantionate vor fi utilizate în vederea întocmirii raportului naţional privind diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar.

'Astăzi de dimineaţă am avut discuţii cu inspectoratele şi cu sindicatele, nu am fost întrebat de sindicate dacă vor fi plătite activităţile, pentru că am spus eu înainte că nu. Nu vor fi sume speciale dedicate, în schimb, am anunţat sindicatele că în urma mai multor discuţii cu autoritatea de management şi cu domnul ministru Teodorovici, am decis ca în următoarele săptămâni să fie redactate o serie de proiecte pe fonduri structurale, câte un proiect pe fiecare activitate în parte, astfel încât începând cu 2014-2015 să putem să acoperim financiar efortul depus de profesori pentru simulări de clasa a VIII-a, a XI-a, a XII-a, evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Pentru fiecare activitate va exista un proiect, urmând ca pentru evaluările la clasa a VIII-a şi bacalaureat plata profesorilor să se facă cum se făcea şi până acum. Aşa cum anul trecut am crescut cu 10% suma pentru evaluarea naţională şi anul acesta vom creşte cu 10%', a explicat ministrul.