Ministrul Culturii, George Ivașcu, așteaptă decizia Patrimoniului Mondial UNESCO în situația Roșia Montană. Subiectul este și pe ordinea de zi a CSAT

Ministrul Culturii, George Ivașcu, așteaptă decizia Patrimoniului Mondial UNESCO în situația Roșia Montană. Subiectul este și pe ordinea de zi a CSAT

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a solicitat amânarea deciziei privind includerea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO motivând că trebuie protejate drepturile statului român în litigiul cu compania Gabriel Resources şi că pierderile se pot ridica la 4,4 miliarde de dolari

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a solicitat amânarea deciziei privind includerea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO motivând că trebuie protejate drepturile statului român în litigiul cu compania Gabriel Resources şi că pierderile se pot ridica la 4,4 miliarde de dolari, potrivit mediafax.ro

Într-o adresă transmisă MAE, pe 30 mai, ministrul Culturii, George Ivaşcu, cerea "transmiterea către Secretariatul Convenţiei Patrimoniului Mondial din cadrul UNESCO a solicitării statului român de a amâna decizia Comitetului Patrimoniului Mondial în cadrul celei de-a 42-a sesiuni, care se va desfăşura la Manam, Bahrain, cu privire la înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial a Peisajului Cultural Minier «Roşia Montană» şi în vederea protejării drepturilor patrimoniale ale statului român în acest litigiu arbitral".

Ministrul Culturii mai menţiona în adresă că înscrierea localităţii Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO "trebuie să se realizeze în condiţiile în care acest sit să nu fie grevat de vreun litigiu".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Astfel, reiterăm solicitarea fermă de amânare a luării unei decizii în acest sens", scria Ivaşcu, ministrul Culturii cerând şi facilitarea unei întâlniri a unei delegaţii a Ministerului Culturii cu reprezentanţi UNESCO privind acest subiect.

Subiectul Roşia Montană a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) din 27 iunie, la solicitarea premierului Viorica Dăncilă, informa Administraţia Prezidenţială într-un răspuns transmis MEDIAFAX pe 13 iunie.

"Preşedintele este preocupat de subiectul Roşia Montană. Subiectul a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT din 27 iunie", a mai precizat, la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX Administraţia Prezidenţială.

"Cred că hotărârea din 27 iunie va arăta ce e cel mai bine pentru statul român. De exploatare nici nu poate fi vorba. Riscurile sunt ca cei care apără Gold Corporation să folosească în favoarea clientului. Ideal ar fi ca aceste argumente să fie luate în discuţie în CSAT", a declarat miercuri, ministrul Culturii, George Ivaşcu.

Întrebat care ar fi riscurile pentru România, acesta a spus că daunele se pot ridica la ordinul a miliarde de dolari.

"4,4 miliarde de dolari ar fi pierderea şi este vorba despre fiecare cetăţean în parte care pierde. Deoarece sunt banii statului", a mai spus ministrul Culturii.

"Facem precizarea că, în cursul anului 2017, a fost înfiinţat Comitetul Interministerial pentru facilitarea pregătirii apărării statutului român în dosarul de arbitraj nr. ARB/ 15/ 31 - Roşia Montană, la Ministerul Finanţelor Publice, ministerul care gestioneaza litigiile statului român. În 22 februarie 2018, casa de avocatură care reprezintă statul român a depus apărarea la Curtea de Arbitraj de la Washington pe litigiul în cauză. Astfel, ţinând cont şi de aspectele patrimoniale sensibile în cauza ICSID (dosarul ARB/15/31), unde România poate pierde suma de 4,37 miliarde de dolari, Guvernul României a solicitat amânarea analizării dosarului depus la UNESCO până la soluţionarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington, în vederea protejării patrimoniului naţional şi a intereselor financiare ale statului român", se arată într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX transmis, miercuri, de MCIN.

Pe 7 iunie, ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, a declarat că stoparea procedurii de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, la cererea Guvernului, este o situaţie inedită, deoarece primise deja recomandare de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial.

"Asta a fost instrucţiunea pe care am primit-o, de stopare a dosarului la nivelul la care se ajunsese. El primise deja recomandarea de înscriere în Patrimoniul Mondial, acum câteva săptămâni, iar acest lucru urma să se discute peste câteva săptămâni în Bahrein, la o reuniune mai mare a Patrimoniului Mondial. Instrucţiunea pe care am primit-o de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, a fost, pe de o parte, stoparea evaluării la nivelul la care se ajunsese şi, totodată, organizarea unei întâlniri între o delegaţie din partea unor ministere de la Bucureşti şi dna Rossler de la Patrimoniul Mondial. Întâlnirea a avut loc chiar în aceste zile la Paris. Patrimoniul Mondial urmează să dea răspuns în câteva zile, pentru că e o situaţie inedită, adică nu cred că s-a mai întâmplat", a declarat Adrian Cioroianu.

Cea de-a 42-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO va avea loc în perioada 24 iunie - 4 iulie.

Ministerul Culturii a trimis, pe 4 ianuarie 2017, la UNESCO dosarul "Peisajul Cultural Minier Roşia Montană", pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial.