Miniştrii de interne căută o soluție comună la Consiliul JAI, UNANIM acceptată în problema MICRANŢILOR

Miniştrii de interne căută o soluție comună la Consiliul JAI, UNANIM acceptată în problema MICRANŢILOR

La întrunirea extraordinară a Consiliului JAI de marţi participă miniştrii de interne din statele Uniunii Europene, reprezentanţii Comisiei Europene și ai Agențiilor UE din domeniul JAI (EUROPOL, FRONTEX, Biroul de Ajutor European pentru Azil), pentru a găsi o soluție comună în problema migranților, soluţie asupra căreia toate cele 28 de state să poată cădea de acord.

Statele din Europa Centrală, ce resping în continuare propunerea de împărțire a refugiaților prin cote obligatorii între țările Uniunii Europene, "sunt atașate ideii de a se ajunge la o poziție comună" în cadrul Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne (JAI), a declarat luni la Praga ministrul ceh de externe, Lubomir Zaoralek, luni, la finalul unei reuniuni la care au participat omologii săi din celelalte trei țări ale Grupului de la Vișegrad, respectiv Ungaria, Slovacia și Polonia, și miniștrii de externe din Letonia și Luxemburg, relatează agențiile AFP și EFE, preluate de Agerpres.

"Ne-am dat seama că Europa are nevoie de o acțiune colectivă comună care să grăbească rezolvarea unei situații ce este în continuare foarte dificilă", a adăugat el, ca gazda reuniunii.

La rândul său, ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, a cărui țară asigură președinția UE, a declarat că la această întâlnire "au fost puse pe masă toate punctele asupra cărora există divergențe".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Am analizat problemele și am înțeles multe lucruri. Încă există probleme de rezolvat. Mâine (nr. marţi) va fi o zi importantă. Toți știm că trebuie să găsim o soluție europeană comună. Vom face totul pentru ca reuniunea (Consiliului JAI) de mâine să conducă la decizii concrete", a adăugat el.

"Obiectivul reuniunii de astăzi nu a fost găsirea unei soluții. (...) Aceasta este sarcina pentru mâine", a mai spus ministrul luxemburghez de externe, lăsând să se înțeleagă că nu a reușit să convingă statele central-europene să accepte propunerea Comisiei Europene privind împărțirea migranților prin cote obligatorii.

"Voi căuta o soluție comună. (...) Sarcina mea este să vin cu o propunere asupra căreia toate cele 28 de state, și subliniez, toate cele 28 se state, să poată cădea de acord", a insistat Jean Asselborn.