Editura Evenimentul si Capital

Mineriada i-a frant destinul

cc0db95f40efd5708cb56ea26f13d5f7
Autor: | | 56 Comentarii | 0 Vizualizari

Batut de mineri, un tanar din Ploiesti a ramas condamnat pe viata la scaunul cu rotile.

Printre victimele mineriadei de acum 16 ani s-a numarat si un ploiestean, care, din cauza bataii administrate de ortacii condusi de Miron Cozma, a ajuns sa-si petreaca restul vietii imobilizat intr-un carucior.

"Cosmarul din care nu ma voi trezi niciodata a inceput in dimineata zilei de 14 iunie, cand, fara sa stiu nimic din ceea ce se intampla in Piata Revolutiei, am ajuns in Bucuresti. Nici n-am apucat bine sa cobor din masina, ca am si fost luat in primire de o ceata de mineri. Atunci aveam doar 17 ani si m-au confundat cu vreun student. Au sarit cu pumnii, picioarele si bastoanele pe mine, pana mi-am pierdut cunostinta. M-am trezit intr-o duba cu gratii, inghesuit cu alti oameni. Ne-au dus la Scoala de subofiteri de politie de la Baneasa, unde ne-au tinut trei zile", povesteste Andras Oprea, cunoscut apropiatilor sub numele de Pino.

In perioada sechestrului a fost interogat si amprentat de un procuror al carui nume ii este strain si astazi, dupa 16 ani de la tristele evenimente.

"Pe 16 iunie mi-au dat voie sa plec, fara banii pe care ii aveam la mine, vreo 1.500 de lei, si fara actele de identitate. Abia dupa vreo cateva luni am intrat si in posesia buletinului de la politistul sectorist", spune Pino.

Prizonierul caruciorului cu rotile

Bataia administrata de ortaci a lasat urme adanci pe corpul tanarului de atunci, insa efectele avea sa le simta odata cu trecerea timpului. "Pentru ca m-au lovit peste coloana, urcam din ce in ce mai greu treptele de pe scara blocului.

Intr-o zi am picat ca secerat pe strada. Dupa indelungi investigatii si analize, medicii mi-au pus diagnosticul: parapareza flasca. Mi-au spus ca este o boala genetica, declansata de bataia minerilor.

De ziua mea, pe 14 octombrie 1999, am cazut la pat si nu am mai reusit sa merg", marturiseste cel care anul acesta va implini 33 de ani.

Desi traieste dintr-o indemnizatie de 150 lei noi, Pino a invatat sa lupte cu greutatile vietii. Regreta insa ca prea putini au fost cei care au platit pentru violentele minerilor din ‘90.

"Miron Cozma plateste pentru ceea ce a facut, dar lumea uita ca Iliescu a fost cel care i-a chemat pe mineri in Bucuresti si le-a multumit pentru faptele lor", este de  parere Andras Oprea.

Scriitor cu datorii

Pino a avut puterea sa-si publice o parte din povestea vietii pe care a intitulat-o "Jurnalul distroficului si chinul iubirii".

"Am scris aceasta carte in sase luni, timp de opt ore pe zi. Este viata mea asternuta pe hartie. M-am imprumutat sa platesc editura si tipografia, iar acum incerc din rasputeri sa scap de datorie din vanzarea celor 60 de exemplare pe care le mai am", spune tanarul.

Chiar daca a fost parasit de prieteni, Pino traieste o frumoasa poveste de dragoste cu Violeta, o tanara pe care a cunoscut-o in urma unei emisiuni de dedicatii muzicale de la un post local de radio.

"Vio a fost salvarea mea. Nu stiu ce m-as fi facut fara ea. A fost o dragoste la prima vedere, desi eu nu-i pot oferi prea multe bucurii scumpei mele sotii", mai spune Pino.

 


 

Dan Voinea: Iliescu, judecat la toamna

Fostul presedinte Ion Iliescu ar putea sa raspunda in fata justitiei, in aceasta toamna, pentru violentele care au avut loc acum 16 ani.

Seful Sectiei Militare din Parchetul General, procurorul Dan Voinea, a declarat ieri, intr-o intalnire cu reprezentantii revolutionarilor si cei ai victimelor mineriadelor, ca  ancheta in dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990" urmeaza sa ajunga la final "in doua-trei luni".

El a declarat ca, in prezent, procurorii mai verifica inca un aspect neelucidat: pe 14 iunie 1990, in paralel cu represiunea manifestatiei din Piata Universitatii, sute de rromi din Rahova si Piata Resita au fost ridicati cu forta din propriile case de autoritati si dusi la unitatile militare de la Magurele si Baneasa.

Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate