Editura Evenimentul si Capital

Milioane de euro irosite cu Bursa Guvernului

a64d803d292ccdad07fd4c805ab31991
Autor: | | 60 Comentarii | 0 Vizualizari

Unitatea de implementare a bursei, din Statele Unite, se retrage. Cei 149 de tineri şcoliţi pe banii statului încă îşi aşteaptă joburile promise în administraţia publică.

Proiectul numit pompos Bursa Specială „Guvernul României” (BSGR) riscă să-şi dea duhul fără să fi avut efectul pentru care a fost demarat: revigorarea administraţiei publice. Peste 6 milioane de euro au fost cheltuiţi, de la stat, pentru ca 149 de tineri români să studieze la universităţi din toată lumea. Nici la trei ani de la întoarcerea în ţară, bursierii - care ar fi adus un suflu nou administraţiei mioritice, dată fiind pregătirea în instituţii academice de prestigiu - nu au fost angajaţi în posturile de conducere promise, de şi acest lucru era prevăzut în contract. Oxford, London College, Berlin şi Virginia sunt câteva dintre universităţile de renume, care n-au convins statul român să-i angajeze pe tinerii în care a investit atâţia bani. Asta, în condiţiile în care în ţară, tinerii ar primi, ca manageri publici, aproximativ 3.000 de lei lunar, iar în posturi similare peste hotare ar fi remuneraţi cu cel puţin 2.000 de euro. Educaţia preia programul Primul semn al „prăbuşirii” proiectului este încheierea activităţii Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), tocmai unitatea de imple mentare, şi predarea ştafetei către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). În ciuda acestei schimbări, beneficiarii bursei nu au primit nicio informaţie. S-au trezit cu un proiect de hotărâre pe site-ul MECI, document ce urmează să intre în dezbatere la guvern. Proiectul arată că MECI e împuternicit să recupereze pena lităţile de la beneficiarii care nu şi-au respectat contractul, trei la număr, dar nu prevede nimic despre angajarea în sistem. Dar adevărata mişcare, susţin specialiştii, e că ministerul, prin Centrul Naţional pentru Burse de Studiu în Străinătate din subordinea sa, preia derularea programului. „La demararea proiectului, în 2004, ideea ca un organism internaţional să se ocupe de implementare îi asigura succesul. Întorcându-se la stat, e ca şi cum l-ai în gropa”, crede Simion Ilie, unul dintre beneficiari şi pre şe dintele Asociaţiei Beneficiarilor Bursei Speciale „Guvernul României”. Criza dă planurile peste cap Oficialii MECI susţin însă că acesta e, de fapt, începutul rezolvării problemelor tinerilor pentru că ministerul plănuieşte încă un proiect de lege, în septembrie, care să faciliteze angajarea bursierilor. Acest lucru intră în contradicţie cu tendinţa generală din administraţie, „trâmbiţată” ca măsură anticriză a guvernului Boc, prin care nu se mai fac angajări în sistem, ci disponibilizări. „Ar fi o cheltuială inutilă dacă aceşti tineri nu ar fi niciodată angajaţi. Dar nu ştiu cum o să-i angajeze cineva taman acum, când 20% dintre cei angajaţi în administraţie vor fi daţi afară”, e de părere şi Răsvan Bobulescu, liderul Federaţiei Sindicale „Alma Mater”. Instruirea unor tineri la universităţi de prestigiu pentru ca, odată întorşi în ţară, să revigoreze administraţia, unde vor fi angajaţi ca manageri publici, rămâne un pro iect ambiţios, care a scârţâit în că de la început şi care riscă să se stin gă în birocraţie, cum s-a şi născut. Bilanţul Bursei demonstrează, încă o dată, incapacitatea statului de a-şi respecta îndatoririle: peste 5 milioane de euro deja investiţi în 101 tineri, timp de cinci ani, încă de pe timpul guvernului Tăriceanu, şi încă peste un milion care urmează să fie plătiţi pentru studiile ultimilor 48 de bursieri, aflaţi în străinătate până în 2011. CE SPUN BURSIERII „Îmi propun un job prost, îi refuz” Surse din PNUD au confirmat intenţia instituţiei de a se retrage din proiect. Motivele: eşecul proiectului şi încă păţânarea autorităţilor române în „sabotarea” pro gramului. „Noi i-am cerut Ministerului Edu caţiei, din noiembrie anul trecut, să schimbe legislaţia, pentru ca programul să poată fi aplicat. Din cauză că nu ni s-a răspuns, ne-am hotărât să renunţăm. În plus, am făcut presiuni la diverse instituţii ale statului pentru angajarea celor 101 beneficiari. În zadar. Pur şi simplu, asta ne-a făcut să ne retragem”, explică sursele citate. Varianta oficială a MECI este însă cu totul alta. „PNUD-ul nu mai are bani disponibili pentru Ro mânia, ţara noastră fiind membră UE. Ei nu mai au bani alocaţi pentru managementul acestui pro iect. Astfel, de luna viitoare, pre luăm noi derularea programului. Dar, nu puteam face asta fără un act normativ”, a explicat Mihnea Costoiu, secretar de stat în Ministerul Educaţiei. „Vom face în aşa fel încât bursierii să nu aibă probleme”, a dat asigurări secretarul de stat. Tinerii au doar obligaţii Cu toate că cei de la PNUD i-au informat pe bursieri de următoarele lor acţiuni, ministerul încearcă încă să menţină misterul cu privire la acest subiect. Bursierii sunt însă circumspecţi şi spun că acest proiect de ordonanţă vrea tocmai să mascheze adevăratele intenţii. „Pentru noi, PNUD era garantul reuşitei proiectului, şi acum vedem că totul se duce de râpă. Noi ştim ce pot face cei de la guvern, să întârzie plăţile, să nu angajeze pe nimeni în sistem... Nu ne-ar mira să ne ofere nişte posturi foarte proaste şi, dacă noi le refuzăm, să ne ceară banii înapoi. În proiectul de ordonanţă ei vorbesc doar despre penalităţile pe care trebuie să le plătim noi, nicidecum de obligaţiile pe care le au ei”, ne-a mărturisit bursierul Simion Ilie, care este, în prezent, coordonatorul Departamentului Comunicare şi Analiză Media din cadrul INSOMAR. „Întrucât derularea opera ţiuni lor aferente bursei se realizează de către Ministerul Educaţiei este firesc ca, în cazul nerespectării clauzelor contractuale, beneficiarul să restituie tot Ministerului Educaţiei sumele acordate”, se arată în textul ordonanţei, din care se deduce să MECI ar fi avut rolul cel mai important în derularea BSGR, cu toate că PNUD a organizat implementarea, de la evaluarea bursierilor până la virarea banilor. Proiect de ordonanţă pentru trei persoane „Din câte ştiu eu, este vorba doar despre vreo trei bursieri care trebuie să dea banii înapoi. Şi uite, deodată, săracul buget de stat nu avea cum să-şi recupereze banii, vezi Doamne! Îmi dau seama, cu cât trece timpul şi noi nu suntem angajaţi, că nu am fost noi cei pe care trebuia să-i şcolească statul pe banii lui. Dacă erau alte persoane, imediat se găseau locuri sus-puse în administraţia publică, astfel ca aceştia să fie angajaţi”, mai spune Simion Ilie. Bursierii care sunt încă la studii nu mai au nicio speranţă să primească vreun post de manager public la întoarcere, dar îşi doresc măcar să li se plătească studiile în continuare. Nici absolvenţii nu mai au încredere în stat. E şi cazul lui Radu Oprea, care a terminat masteratul la Universitatea Pepperdine, SUA, în 2007, şi nici nu se mai interesează de situaţia programului. „Mi-am văzut de viaţa mea, am proiecte în derulare, care au obţinut finanţare internaţională. Abia aştept să vină statul să-mi propună un job prost, să-l refuz, bineînţeles. Să mă dea în judecată. Vor pierde!”, spune Radu hotărât.

Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK

Articole salvate