Mii de craioveni au participat la cel mai grandios spectacol al anului: Carmina Burana, la scenă deschisă | FOTO

Mii de craioveni au participat la cel mai grandios spectacol al anului: Carmina Burana, la scenă deschisă | FOTO

La Craiova, aseară s-a scris istorie. Efectele speciale şi cei peste 400 de artişti au creat în Piaţa Mihai Viteazul o atmosferă de neuitat. Mii de oameni au asistat la cel mai important eveniment al anului în România: Carmina Burana, un spectacol grandios, la scenă deschisă.

Spectacolul, organizat de Opera Română din Craiova, a fost cu adevarat magnific, unic în România. Orchestra, corul şi dansatorii au oferit un regal artistic pe două scene mobile. Jongleriile cu focul şi efectele speciale s-au sincronizat cu muzica şi dansul, astfel că spectacolul a reuşit să cucerească publicul, care a aplaudat la scenă deschisă prestaţia artiştilor.

“E ceva de vis, este pentru prima dată când vedem aşa ceva la noi în oraş. Un moment cu adevarat istoric, acest oras, dar si vizita familiei regale care a venit cu trenul. Felicitari celor care au organizat asa ceva », a spus o craioveanca.

Invitaţii de onoare ai serii au fost Principele Radu, Principesa Margareta si principele Nicolae. Acestia au marturisit  faptul că spectacolul a fost cu adevărat unul grandios, felicitandu-i pe artisti, dar si autoritatile, pentru idee.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Adevărul este că am ridicat ştacheta foarte sus. Celorlalte oraşe le e greu să ţină pasul cu noi. Am avut in public şi oaspeti straini care au plecat muţi de uimire că la Craiova se poate realiza aşa ceva, doar cu instituţiile noastre. Insă, sub ştacheta asta nu mai avem voie să coborăm’, a scis primarul Lia Olguta Vasilescu.

Spectacolul "Carmina Burana", a încheiat seria evenimentelor dedicate oraşului Craiova. Peste 400 de artişti au participat la acest spectacol pus în scenă de Opera Română din Craiova în faţa a mii de craioveni. Zilele Craiovei s-au încheiat cu un grandios foc de artificii. Timp de şapte zile, la Craiova au avut loc spectacole de teatru, concerte în aer liber şi recitaluri ale unor trupe şi artişti în vogă. Craiova şi-a depus anul trecut candidatura pentru a deveni Capitală Culturala Europeană 2021.