Dezastrul de la MIHĂILEȘTI se poate repeta! Un tren încărcat cu AZOTAT DE AMONIU a deraiat în Harghita

Dezastrul de la MIHĂILEȘTI se poate repeta! Un tren încărcat cu AZOTAT DE AMONIU a deraiat în Harghita

Dezastrul de la Mihăilești s-ar putea repeta dintr-un accident întâmplat în cursul zilei de joi, 17 noiembrie. Un tren încărcat cu azotat de amoniu a deraiat în Harghita.

Patru vagoane ale unui tren marfă încărcat cu azotat de amoniu au deraiat, joi după-amiază, la intrarea în staţia Ditrău, din judeţul Harghita, în zona macazelor.

Circulaţia trenurilor în zonă este blocată.

”La intrarea în staţia Ditrău, în zona macazelor, patru dintre vagoanele garniturii de marfă au deraiat, dar nu s-au răsturnat. Nu sunt victime şi nici pericol de incendiu sau explozie”, a spus şefului Poliţiei Transporturi Feroviare Harghita, Constantin Nuţ, potrivit news.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat că trenul venea de la Târgu Mureş şi accidentul s-a produs la intrarea în staţia CFR Ditrău, în zona macazului.

O echipă de specialişti de la Regionala CFR Braşov, care va cerceta cauzele care au dus la producerea incidentului. 

Mihăilești a fost locul în care în 2004, un camion încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat pe șosea. Acolo au ajuns pompieri și jurnaliști, dar nimeni nu știa că substanța din camionul respectiv este extrem de inflamabilă.

În contact cu substanțele folosite de pompieri, substanța s-a aprins violent, provocând un crater de zeci de metri. 24 mai 2004 rămâne o zi neagră pentru România, la locul din Mihăilești 18 pierzându-și viața. Șapte pompieri militari și doi jurnaliști se aflau printre victime.

De asemenea, 13 persoane au fost rănite grav.