Mihai Viteazul, TRATAT secret cu țarul rus. Ce prevedea înțelegerea celor doi

Mihai Viteazul, TRATAT secret cu țarul rus. Ce prevedea înțelegerea celor doi

Interesat să-și extindă rețeaua de alianțe, Mihai Viteazul avea legături cu voievodul Kievului și se sprijinea pe luptătorii cazaci în luptele sale.

 

Relaţiile dintre Mihai şi Constantin Vasile au fost consemnate și de raguzanul Giovanni De’Marini Poli, care raportează împăratului Rudolf al II-lea la 31 ianuarie 1598 despre planurile privind o campanie în Moldova ale voievodului muntean. ”Astfel Mihai a chemat la el pe cazacii care erau în Transilvania şi a trimis după alţii în Polonia la cneazul Vasile, palatinul Rusiei, cu care are bună înţelegere pentru aceşti cazaci şi pentru toate celelalte de trebuinţă şi a mai pus să-i ademenească pe cazacii din garda lui Ieremia Voievodul, care s-au şi hărţuit în Moldova cu moldovenii şi au trecut cu anasina prin Moldova cu toată împotrivirea lui Ieremia Voievodul … şi aşadar Mihail Voievodul aşteaptă un număr de cazaci de aceştia prin mijlocirea cneazului Vasile Palatinul, pe care îi ţine pe toţi cu leafă, pe lângă darurile în bani pe care le trimite când pune să-i cheme”.

Mihai Viteazul îl trimite pe episcopul Luca al Buzăului la Moscova să se întâlnească cu țarul Feodor, fiul lui Ivan cel Groznic, pentru a primi sprijin financiar și militar în vederea refacerii oastei și bisericilor ortodoxe distruse de turci în Țara Românească. Luca al Buzăului încheie un acord verbal cu țarul Rusiei în iulie 1597. Episcopul Luca se întorcea de la Moscova cu mari daruri, 200 de galbeni, cinci perechi de blănuri de samur și de vulpe neagră și o scrisoare care amintea de un tratat secret. Din scrisoare reiese că tratatul era politic și bisericesc. ”Și tu, Mihaile voevod, să fii sub înalta noastră mână și să fi păstrat în grația noastră imperială și în viitor măria noastră imperială vrem să ne ținem sub protecția noastră imperială și să te păzim și să te apărăm de toți dușmanii tăi fără excepție.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Reîntors acasă episcopul Luca primește de la Mihai recompensă pentru serviciile aduse  ”sate și vecini în valoare de 145.000 aspri”.