Putem sta liniștiți, Drepta și-a găsit prezidențiabilul: Mihai Răzvan Ungureanu a anunțat ieri că a intrat în campanie pentru Cotroceni.Viața politică românească ar arăta cu totul altfel dacă ridicolul ar durea. Candidând la președinția României fără sprijinul unei formațiuni puternice, doar cu un partiduleț de 2,60% atârnat de pulpana hainei ca un ambalaj de gumă uitat, Ungureanu este însă dovada vie că ridicolul nu doare.
Omul încă nu și-a revenit din șocul de a nu mai fi prim-ministru, deși asta a fpost acum doi ani și încă mai are dificultăți cu ecuația care-i arată că 20% încredere egal 2,6% voturi.
Lăsat pe dinafară de PNL și nedorit de PDL, Ungureanu ar putea medita asupra erorii de a fi prea vanitos și de a ridica atât prețul încât nu vrea să te mai cumpere nimeni, dacă vreun moment de luciditate l-ar vizita accidental. Să greșești odată e lipsă de experiență, să greșești de două ori e încăpățânare, să greșești mereu și mereu e, vorba lui Liiceanu, încremenire în proiect.
Ungureanu a greșit prima oară când nu a vrut să se înscrie în PDL, în 2012, încercând să-și facă propriul partid, deși nu avea niciun fel de experiență. Amețit de laudele ușor exagerate ale presei după binemeritata lecție de umilință pe care i-a dat-o lui Mihai Gâdea, MRU a confundat micul ecran cu, vorba comuniștilor, marea scenă a țării, așteptând ca laudele să se transforme în membri de partid, iar like-urile de pe Facebook în voturi. Nu s-a întâmplat, iar creația numită ARD a eșuat lamentabil, prezidențiabilul însuși intrând, după prima sa confruntare electorală, în Parlament prin redistribuire.
Ne puteți urmări și pe Google News
N-a intrat în PDL nici după aceea; e drept că, iritați de invitația de a fi “ungurenii lui”, adresată cu câteva luni în urmă, aceștia poate n-ar fi fost încântați, dar e greu de crezut că ar fi putut să nu-l primească.
N-a vrut nici în PMP, deși partidul, nou înființat de colegi din aceeași generație politică, îi oferea șanse să plece pe picior de egalitate cu ceilalți și să-și valorifice capitalul de încredere pe care i-l arătau sondajele. Toată lumea vrea să ne înghită, nu, mersi! s-a oțărât el. Ei bine, poate fi fericit acum, că nu-l mai înghite nimeni, pentru că toată lumea a cam obosit de atâtea fumuri.
În acest context, ai zice că rezultatul alegerilor europarlamentare, 2,60%, ar trebui să funcționeze ca un duș rece. Ceva-ceva va fi înțeles Ungureanu, dovadă că s-a repezit în brațele lui Crin Antonescu a doua zi după scrutin. Că nu a priceput destule putem deduce din faptul că finalul acestei săptămâni îl găsește vorbind de unul singur despre tandemuri pe care le-ar face cu Iohannis sau poate cu Cristian Diaconescu, fără să realizeze că a ajuns ca omul din bancul cu Angelina Jolie: “Domle, o să fiu iubitul Angelinei Jolie. 50% e rezolvat: eu vreau!”. Dacă Predoiu, mai cu minte, se poate mulțumi și cu președinția Senatului sau cu un minister, MRU se încăpățânează să se propună prezidențiabil sau măcar premier. Da, pentru Dreapta alea 2,60% voturi sunt importante, dar s-ar putea să nu fie chiar atât de importante cât să-l aducă mai aproape de scaunul de la Palatul Victoria.
"Candidatura mea la prezidenţiale rămâne în picioare, este foarte fermă. Începând de azi sunt în campania pentru prezidenţiale”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu azi, la Iași, cu vitejia cu care unicul soldat albanez din bancuri le va fi cerut invadatorilor să predea ei armele. Poate se milostivește Autoritatea Electorală Permanentă să organizeze două competiții pentru prezidențiale: una oficială, în care să candideze Ponta, Iohannis și cine-o mai vrea, și alta pe tușă, în care să poată concura și MRU, alături de Micea Geoană, alt politician care nu înțelege cât de ușor ridicolul, așa nedureros cum e, îți poate îngropa cariera. Să concureze acolo amândoi până când orgoliile le vor obosi.
Recomandările noastre
