Editura Evenimentul si Capital

Mihai-Cristian Mărculescu, numit de premierul Dacian Cioloș, șef la DIPI, în locul lui Rareș Văduva

10-03/d20b6c031f764efbf8dfcae96af2e126-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 1764 Vizualizari

Mihai-Cristian Mărculescu a fost numit în funcţia de secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, printr-o hotărâre a primului-ministru Dacian Cioloş, informează Agerpres. Decizia a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

Printr-o altă decizie luată ieri de Cioloș, Rareș Văduva a fost demis din funcția de secretar de stat la DGIPI. 

Totodată, Marius-Haientz Patriche şi Cătălin Gâdici au fost numiţi subsecretari de stat la DIPI, prin alte două decizii semnate de primul-ministru Dacian Cioloş. 

Luni, procurorii DNA au anunţat începerea urmăririi penale faţă de mai multe persoane cu funcţii de conducere în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI): 

Rareş Văduva, comisar şef, la data faptelor subsecretar de stat la DIPI, ulterior şi în prezent şef al DIPI, cu rang de secretar de stat, pentru deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu, toate în formă continuată, precum şi favorizarea făptuitorului şi obstrucţionarea justiţiei; 

Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI, pentru delapidare, fals intelectual, uz de fals, toate în formă continuată, precum şi două infracţiuni de abuz în serviciu, din care una în formă continuată; 

Gelu-Marin Oltean, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI, pentru delapidare, fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu; 

Nelu Zărnică, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef adjunct al DIPI, pentru deturnare de fonduri în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals, în formă continuată; 

Gheorghe Popa, comisar şef de poliţie, la data faptelor şef adjunct al DGIPI (structură operativă a DIPI), pentru deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu, toate în formă continuată şi delapidare; 

Ioan-Dorin Popa, comisar şef, la data faptelor şef adjunct Diviziune administrativă a DIPI, pentru deturnare de fonduri, delapidare, fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu, toate în formă continuată. 

Şeful DGIPI, Rareş Văduva, s-a prezentat luni dimineaţă la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie. Văduva nu a fost adus cu mandat, ci a venit insotit de avocatul său. El a părăsit sediul DNA după mai puţin de 30 minute și nu a dorit să facă declaraţii la ieşirea din sediul institutiei anticorupţie.

Potrivit unor surse judiciare, lui Rareş Văduva i s-a citit ordonanţa de continuare a urmăririi penale, acuzaţiile fiind de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului şi obstrucţionarea justiţieiSursele citate au arătat că acuzaţiile au legătură cu o cauză disjunsă din dosarul în care a fost trimis în judecată fostul ministru de Interne Gabriel Oprea.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate