MICUȚA PICASSO, din dragoste pentru România, DONEAZĂ o sculptură a sa

MICUȚA PICASSO, din dragoste pentru România, DONEAZĂ o sculptură a sa

Sculptorița, cunoscută drept Micuța Picasso, dorește să doneze României o sculptură. Plecată de 9 ani din țară, artista are gânduri bune pentru țara ei, căreia i se simte datoare și recunoscătoare.

Alexandra Nechita, cunoscută și ca ”micuța Picasso”, a ajuns o femeie superbă și un artist desăvârșit. După o absență de 9 ani, Alexandra Nechita a venit în România, în vizită, dar și pentru că a participat la evenimentul "Femei puternice", organizat de Fundaţia Renaşterea.

 

Frumoasa artistă are o surpriză, dorește Vrea să doneze țării o sculptură, care să fie amplasată într-un spaţiu din Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Tânăra a declarat pentru Agerpres: "Va fi vorba de un cadou din partea mea, care sper să rămână în permanenţă acasă. E vorba de o sculptură care să stea într-un spaţiu public, în care toată lumea să se poată bucura de ea. Îmi doresc foarte mult să aduc o lucrare de bronz, să rămână aici, acasă".

 

Alexandra vrea să dea înapoi tot ce a adunat în viaţa sa până acum, precizând că îşi doreşte să lucreze atât cu tineri interesaţi de artă, cât şi cu oameni dedicaţi realizării unei platforme de susţinere a artelor.

 

Artista a schimbat multe în arta sa, începând să lucreze foarte mult cu sticlă, bronz, pe care la final le colorează, lucrările ajungând să fie "o explozie de culoare".

 

"De când n-am mai venit în România s-au întâmplat multe. Printre acestea a fost faptul că am terminat şi eu o şcoală, am făcut arte plastice şi istoria artelor la UCLA, m-am ocupat şi de viaţa personală - m-am măritat, am făcut şi un copil - şi am luat o pauză pe care nu mi-am permis să o iau până acum. A fost o pauză foarte necesară, o pauză pe plan personal foarte necesară, fiindcă aveam nevoie să respir, ceva ce uitasem cum să fac. Şi pe plan creativ a fost foarte important pentru că intrasem într-o rutină foarte periculoasă şi mai ales ca artist acesta este cel mai urât lucru", a spus Alexandra Nechita.

Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea, a declarat că Alexandra Nechita a revenit în România şi din dorinţa de a oferi ţării sale "din talentul şi ceea ce a realizat ea în viaţă".

 

"Ea a lipsit nouă ani din România şi ar vrea să se întoarcă, să-şi caute rădăcinile şi să dea înapoi câte ceva din talentul şi ceea ce a realizat ea în viaţă. A avut întâlniri la Primăria Bucureştiului, la Guvernul României cu prim-ministrul şi i s-au propus nişte activităţi de amploare, să expună nişte sculpturi în spaţii publice din Bucureşti, o expoziţie pe care să o ducă şi în alte oraşe ale ţării. Ea are intenţia de a dona nişte lucrări pentru a fi expuse. Sunt foarte multe proiecte şi este abia un început. (...) Sunt discuţii despre o sculptură făcută de ea, bineînţeles. Nu avem încă o locaţie. Este vorba de o expoziţie temporară deocamdată şi apoi ar dori să doneze lucrarea pentru a fi expusă într-o locaţie permanentă", a spus Mihaela Geoană.

 

Preşedintele Fundaţiei Renaşterea a mai spus că sunt discuţii şi pentru organizarea unei expoziţii de sculptură în aer liber, care să fie prezentată în timpul Festivalului ”Enescu”.

 

"În timpul Festivalului Enescu este ideea de a se organiza o expoziţie de sculptură în aer liber a Alexandrei Nechita, pe care oamenii care merg la festival, şi de fapt toţi trecătorii, o vor putea vedea, vor putea interacţiona. Acesta este conceptul ei, de a fi o expoziţie 'foarte democratică', cum spune ea, încât lumea să poată atinge arta, să se poată bucura de ea din toate părţile, să o înconjoare. Este vorba de pictură pe metal, tridimensional sau multidimensional", a precizat Mihaela Geoană.

 

Mihaela Geoană a amintit că Alexandra Nechita urmează să fie, în contextul sărbătoririi Centenarului României, unul dintre ambasadorii culturali ai Fundaţiei Renaşterea.