Microfoanele Securităţii au rămas montate în celulele „Beciului Domnesc”

Microfoanele Securităţii au rămas montate în celulele „Beciului Domnesc”

Florinel Palamariu, subofițer de Miliţie în 1985, audiat în procesul torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu - Vasile Hodiş și Marin Pîrvulescu, acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii - a relatat că Arestul Central al Poliţiei Capitalei a „moştenit” tehnica de interceptare ambientală a fostului Inspectorat General de Miliţie, iar în unele celule, care pe vremea comunismului formau infamul „tronson Catanga”, deţinuţii au fost ascultaţi şi după Revoluţie

Culoarul Catanga este format din şase celule situate la subsolul Arestului Central al Poliţiei Capitalei, unde pe vremea comunismului erau încarceraţi deţinuţii politici, consideraţi periculoşi de Sistem. Unul dintre miliţienii care au lucrat pe vremuri la Inspectoratul General al Miliţiei (IGM) a fost audiat, ieri, în dosarul în care sunt judecaţi torţionarii disidentului Gheorghe Ursu.

Catanga, o Vale a Plângerii

În faţa instanţei, Florinel Palamariu a relatat că inginerul Ursu a fost închis într-o celulă de pe Culoarul Catanga cu doi deţinuţi, informatori ai Securităţii, Marian Clită şi Gheorghe Radu, cei care în cele din urmă l-au ucis în bătaie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Arăt că în momentul în care era adus un arestat, era băgat în camerele 1-23, în care erau informatori. Dacă informatorii nu obţineau de la arestat informaţiile necesare sau dacă acesta nu declara în sensul dorit de anchetator, atunci era băgat pe Catanga, care era Valea Plângerii şi pentru noi şi pentru ei. Erau camere cu regim foarte sever: vara era cald de mureai, iarna era frig şi igrasie. Pe Gheorghe Ursu l-au mutat pe Catanga cu trei săptămâni înainte de deces. I-a avut colegi pe Clită şi pe Radu, care erau informatori. Ştiam că sunt informatori pentru că eu îi scoteam şi îi duceam într-o încăpere unde era hârtie şi pix”, a declarat martorul Florinel Palamariu în faţa instanţei.

Procurorul de şedinţă l-a întrebat dacă îşi menţine declaraţia de la urmărirea penală, în care a relatat că în celule era montată tehnică de monitorizare.

Microfoanele încă există în Arestul Central

Din răspunsul fostului miliţian rezultă că arestaţii erau ascultaţi în întregul Inspectorat General de Miliţie, numai că de Culoarul Catanga se ocupau cei de la Securitate, iar în rest, ascultau subofioţeri de Miliţie. „Tehnica de monitorizare a fost, este şi va fi în compartimentul Catanga. Microfoanele nu le-au scos nici acum. Ştiu sigur că era tehnică (n.r. - la IGM) şi supravegherea se realiza de subofiţeri de Miliţie. Camerele din Catanga erau ale Securităţii, bănuiam că există tehnică de supraveghere şi acolo, dar nu pot să vă spun cine asculta”, a spus fostul miliţian. Florinel Palamariu a declarat că în anul 1985 a fost promovat şef de schimb la IGM. „Am avut acces la documentele originale ce vizau reţinerea şi arestarea anumitor persoane, printre care şi Gheorghe Ursu. Mi-a atras atenţia că asupra lui scria că a fost găsită o sumă minoră în valută, zece dolari, cîteva mărci. Am zis, uite, frate, pentru o nimica toat ă (n.r. - a fost arestat), faţă de alte cazuri care erau în anchetă! Că omul ăsta nu era valutist. Pentru o faptă atât de mică nu se justifica cercetarea de către IGM, ci de către sectorist. (...) Ultima oară când l-am scos pe Gheorghe Ursu la cabinetul medical a fost cu puţin timp înainte să moară. Era roşu la faţă şi se ţinea de burtă. L-am întrebat ce are şi a zis: nu mai pot, nu mai pot! L-am întrebat: de ce? - Şi a răspuns: cred că ştiţi de ce...”, a relatat fostul miliţian. 

Meseria l-a adus în pragul sinuciderii

Florinel Palamariu este un bărbat rotofei, care poartă ochelari cu lentile groase, cât fundul unei sticle de vin. Judecătoarea l-a invitat primul să pună mâna pe Biblie, ştiind că are probleme de sănătate. Pe parcursul audierii acesta a avut dificultăţi de respiraţie, iar depoziţia i-a fost întreruptă de câteva ori de accese de tuse. Provocat de avocaţi, omul a recunoscut că a ieşit din sistem cu diagnosticul „tulburare depresivă recurentă”, care însă nu i-a afectat memoria, iar în 2005 a vrut să îşi pună capăt zilelor, după cariera la IGM.

Celulele Catanga, folosite şi după 1990

Surse judiciare au confirmat pentru EVZ că înainte de Revoluţie în celulele din subsolul actualului Arest Central al Poliţiei Capitalei erau montate microfoane, care au rămas acolo şi după schimbarea regimului. În prezent, sursele noastre susţin că subsolul nu mai este folosit ca spaţiu de încarcerare, ci unul de depozitare, iar tehnica de interceptare există, dar este scoasă din uz. Aceleaşi surse spun că în respectivele celule au închişi deţinuţi şi după 1990. „Este vorba despre 6-7 camere prevăzute cu uşi foarte mici, care n-au vizetă. Au doar un luminator de 40/40 centimetri deasupra, prevăzut cu un grilaj de fier. În timpul comunismului, aceste celule erau destinate încarcerării de ţinuţilor politici, consideraţi periculoşi de Sistem. Au fost folosite inclusiv după anii ‚ 90”, ne-a declarat un ofiţer de poliţie, sub protecţia anonimatului.