Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Micii comercianți au fost ZDROBIȚI de HIPERMARKETURI

Autor: | | 27 Comentarii | 1191 Vizualizari

Din cauza concurenţei neloiale a hipermarketurilor, vânzările micilor comercianţi s-au diminuat, a declarat pentru Agerpres, secretarul executiv al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România(ANCMMR), Cora Muntean, scrie Agerpres.

,,Această perioadă, a sărbătorilor, confirmă temerea noastră, că situaţia comercianţilor mici şi mijlocii devine, pe zi ce trece, tot mai gravă. Desigur, nivelul vânzărilor a crescut şi la ei, dar mult mai puţin decât în alţi ani. Această situaţie, pe care am sesizat-o tuturor autorităţilor, este cauzată de concurenţa neloială a hipermarketurilor amplasate în centrul oraşelor (nu la periferie, aşa cum este în toate ţările care înţeleg să-şi apere şi protejeze proprii comercianţi). În ceea ce priveşte Capitala, există un lanţ de retail, devenit deja un fenomen prin extinderea sa, a devenit unul toxic, iar Consiliul Concurenţei ar trebui să observe că hipermarketul are deja poziţie de monopol şi să ia măsuri', spune Cora Muntean.

Nici marii furnizori nu au avut o atitudine mai corectă faţă de micii comercianţi. Au preferat tot hipermarketurile pentru produsele de promoţie.

,,În aceste condiţii, oricât de mult patriotism ar avea cumpărătorul, se va duce acolo unde este mai ieftin. Dacă aceste locuri ar fi acolo unde trebuie, adică la câţiva kilometri distanţă de oraş, cu siguranţă cumpărătorul ar lua în calcul timpul şi costurile pe care le-ar suporta deplasându-se acolo. Pentru a avea o imagine despre situaţia critică, trebuie spus că nu doar magazinele mici au avut vânzări foarte slabe, ci şi cele care sunt de dimensiuni mai mari şi care sunt sufocate, la figurat, dar şi la propriu, de hipermarketuri', ne-a precizat Cora Muntean.

ANCMMR acuză autorităţile locale care au dat autorizaţii de construire pentru hipermarketuri exact în proximitatea magazinelor care funcţionează de zeci de ani în anumite locuri.

,,Pentru aceste autorităţi nu a mai contat nimic, nici viitorii şomeri pe care-i generează închiderea magazinelor autohtone, nici calitatea şi provenienţa mărfurilor din hipermarketuri, nici faptul că la bugetul local încasează doar spuza de pe plăcintă. Ei au dorit să fie amabili cu reprezentanţii investitorilor străini. Nici presa nu are o contribuţie benefică pentru comerţul autohton. În afara reclamelor plătite, se fac ştiri pozitive, publicitate mascată, hipermarketurilor. Am auzit, de exemplu, o ştire potrivit căreia cheltuielile pentru sărbători scad la jumătate dacă se fac cumpărăturile din hipermarketuri şi nu de la producătorii autohtoni. Patriotismul declarativ, cu fluturarea de steaguri, nu valorează nimic dacă nu înţelegem că primul gest de patriotism înseamnă încurajarea economiei autohtone', spune secretarul executiv al ANCMMR.

Micii comercianţi au avut cumpărătorii lor fideli - cei care trec zilnic pragul micilor magazine, care, pe lângă cumpărarea celor necesare, simt nevoia să schimbe o vorbă bună.

,,Aşa cum am spus, micii comercianţi fac negoţ din vocaţie: ei ştiu ce doreşte cumpărătorul şi mai ştiu că dacă omul este trist, are nevoie de o vorbă bună, iar dacă este vesel simte nevoia să-şi împărtăşească bucuria', mai spune Cora Muntean.

Sursa: Agerpres




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate