Metoda „loverboy” a transformat 40 de tinere în sclave sexuale

Metoda „loverboy” a transformat 40 de tinere în sclave sexuale

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au efectuat, luni, 32 de percheziții în Argeș și București, la domiciliile persoanelor suspectate de proxenetism.

40 de tinere ar fi fost racolate, ademenite sub pretextul unui posibil mariaj, iar ulterior determinate prin șantaj sentimental să se prostitueze în state din UE. Vârstele victimelor sunt cuprinse între 18 și 39 de ani, situaţia lor financiară fiind una precară. 25 de persoane suspecte vor fi audiate de poliţiştii de la Curtea de Argeş. Acestea ar fi obținut peste un milion de euro din activitatea infracțională. Potrivit unor surse judiciare de ultimă oră, suspecții ar fi 25 de bărbați care provin din zonele Băiculești, Valea Iașului și Albești (județul Argeș), cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani și situație materială bună. Toți se află la Poliția Câmpulung, unde vor fi audiați de anchetatori. (Andreea Gheorghiță)

 

Ne puteți urmări și pe Google News