MESAJUL ULUITOR al fostului vicepremier Vasile Dîncu, de ZIUA UNIRII: Este lipsită de substanță și sens, de peste două decenii

MESAJUL ULUITOR al fostului vicepremier Vasile Dîncu, de ZIUA UNIRII: Este lipsită de substanță și sens, de peste două decenii

Fostul vicepremier Vasile Dîncu a afirmat, pe Facebook, cu ocazia serbării Zilei Unirii, că "hora unirii este lipsită de substanță și sens" de peste douăzeci de ani. El susține că "a ramas doar ritual sau gest mecanic pentru cei mai multi dintre trăitorii in cercul politicii".

Fostul vicepremier Vasile Dîncu afirmă că Hora Unirii „este lipsită de substanţă şi sens, de mai bine de două decenii” şi că "a rămas doar ritual sau gest mecanic pentru cei mai mulţi dintre trăitorii în cercul politicii".

"Începem să nu mai recunoastem decât o înfățișare a politicii: cea a urii și razboiului continuu. Conflictul generat de orgolii, de emoție sau poate de lipsa proiectelor pozitive. Uneori intră in hora politicii razboinice oameni normali sau inocenți, dar trebuie să plece sau să se adapteze. Hora unirii este lipsită de substanță și sens, de mai bine de două decenii. A ramas doar ritual sau gest mecanic pentru cei mai multi dintre trăitorii in cercul politicii.

Solidaritatea noastră poate apărea cel mai frecvent doar din unirea în emoție negativă și respingerea adversarului. Ca și cum adversarul politic ar veni de pe o altă planetă sau ar fi vreun năvălitor din zări indepărtate pe pașnicul nostru meleag, mobilizăm o energie demnă de cauze mai nobile în acest război al sfârșitului lumii noastre.  De ce nu putem face autostrăzi, de ce nu se acumulează nimic, nu absorbim fonduri europene, de ce ne pleacă medicii? Simplu, nimeni nu mai acceptă că este nevoie de echipe, de impărtirea cu ceilalti, de efort comun sau de acceptarea unui rol, dar nu neapărat cel de conducator. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot mai fascinaţi de vulgaritatea politicii, ne-am pierdut capacitatea de a admira sau de a crede în cineva, în ceva, fie om, fie idee, fie valoare. 

Ce o să le spunem copiilor de 24 ianuarie fără a roși? Că suntem câteva milioane de insule care nu pot forma nici măcar un arhipelag ...

La multi ani, Românie încă neunită!", este mesajul fostului vicepremier.