MESAJUL Regelui Mihai pentru tineri: "Timpul României voastre a început !"

MESAJUL Regelui Mihai pentru tineri: "Timpul României voastre a început !"

Bunul mers al instituţiilor Statului este condiţia libertăţii şi statorniciei, instituţiile neputând funcţiona fără respectul legii, fără competenţă şi fără etică, sus'ine Regele Mihai în mesajul adresat, astăzi, cu ocazia Zilei Sfinţilor Mihai şi Gavriil.

"Când am întors ţara de partea Aliaţilor, pentru salvarea existentei Statului român, aveam 22 de ani. Aceeaşi vârstă o aveau şi cei care se adunau, exact acum 70 de ani, la 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului Regal, pentru a-şi apăra libertatea. Aceeaşi vârstă o au şi cei ce au ieşit în stradă, în aceste zile. Un lucru pe care l-am învăţat în tinereţe a fost că prietenii te pot dezamăgi mai mult decât duşmanii. Alt lucru învăţat atunci a fost că în momentele cruciale rămâi singur. Democraţia şi libertăţile nu sunt câştigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă. Omul îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un 'mâine' ", susține Regele Mihai.

Majestatea Sa mai spune că a avea legi bune reprezintă un "lucru însemnat" însă fundamental este ca oamenii să creadă în acestea.

"A-i face pe oameni să le respecte este încă mai valoros. Dar fundamental este ca oamenii să creadă în ele. România prezentului nu a ajuns încă acolo. Bunul mers al instituţiilor Statului este condiţia libertăţii şi statorniciei noastre. Instituţiile nu pot funcţiona fără respectul legii, fără competenţă şi fără etică", arată Regele Mihai.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Sunt sigur că tânăra generaţie va şti să găsească, în România ei, justa măsură între atitudinea civică şi instituţiile Statului. Prin unica ei raportare la naţiune, Coroana rămâne fântâna mândriei, a încrederii şi a iubirii. Ea ocroteşte şi întruchipează fiinţa naţională. Ea este o punte de legătură între comunităţi, între credinţe, între cetăţean şi aproapele lui. Coroana Română împlineşte peste câteva luni 150 de ani. Ea a continuat să existe, timp de un secol şi jumătate, în ciuda unor nelegiuri şi greutăţi de neimaginat. Din cei 150 de ani ai Coroanei, aproape 100 i-am trăit personal. Toate acestea mă îndreptăţesc să spun tinerilor noştri: Timpul României voastre a început !", a susținut Regele Mihai.