Mesaje de la hormoni

Mesaje de la hormoni

Ei vă fac să fiţi în toane bune sau proaste, vă controlează nivelul de stres, dar şi memoria.

Hormonii din organism au o influenţă fantastică asupra comportamentului uman. Sunt mesageri chimici, care guvernează legea atracţiei într-un cuplu, sunt responsabili cu buna ori proasta dispoziţie, cu apariţia senzaţiei de foame, cu nivelul de stres din organism şi chiar cu memoria. Medici endocrinologi, citaţi de publicaţia britanică „The Independent“, vă arată care sunt principalii hormoni din organism, care este rolul lor, dar şi ultimele noutăţi despre aceştia.

  • Cortizolul ajută în negocieri

Cortizolul este secretat de glandele adrenale şi este implicat în mai multe procese din organism, printre care şi metabolismul glucozei. Mai mult, contribuie la reglarea tensiunii arteriale şi la întărirea sistemului imunitar. Totodată, este asociat cu un nivel mai crescut ori mai scăzut de stres. El este hormonul care pregăteşte corpul pentru luptă, furnizează energie organismului şi scade sensibilitatea la durere.

Noi studii, realizate pe animale, arată că joacă un rol important şi în memorie. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Chicago (SUA) au demonstrat că animalele cărora li se administrase cortizon învăţau mai repede să facă anumite lucruri. Alte studii realizate pe vânzători au arătat că aceştia negociau mult mai bine atunci când aveau un nivel crescut de cortizon.

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Oxitocina ne face generoşi

Oxitocina pregăteşte pântecele şi sânii pentru naştere, dar mai este numită şi „hormonul prieteniei“ ori „hormonul dragostei“. „Tratamentul pe bază de oxitocină este singurul pe care l-am găsit pentru inadaptaţii social“, spune doctorul Adam Guastella, cercetător la Mind Research Institute (Australia).

Este numit hormonul dragostei pentru că se eliberează, în cantităţi mari, după ce partenerii au făcut sex. Cercetătorii de la Universitatea Sydney din Australia au arătat şi că acest hormon îi ajută pe oameni să-şi amintească lucrurile pozitive, să fie mai generoşi şi mai încreză tori. Subiecţii cărora li s-a administrat oxitocină erau mai dispuşi, de exemplu, să ofere bani străinilor.

  • Prolactina ajută bărbaţii să fie taţi implicaţi

Produsă de glanda pituitară, prolactina se activează în timpul unor eve nimente stresante, contribuie la dez voltarea corpului şi este esenţială în activitatea de reproducere şi în imunologie. Studiile mai vechi arătau că joacă un rol important în dezvoltarea sentimentelor materne, dar cercetările mai noi demonstrează că acest hormon îi apropie şi pe taţi de copiii lor.

Taţii cu un nivel ridicat de prolactină par a fi mai preocupaţi de copii şi au o viteză de reacţie mai mare, atunci când vine vorba despre îngrijirea unui nou-născut

  • Testosteronul activează dorinţa sexuală

Este hormonul sexului, care joacă un rol esenţial la pubertate. Pe bărbaţi îi ajută să aibă o bună densitate a oaselor, o distribuţie potrivită a grăsimii şi a masei musculare din organism. Tot testosteronul este responsabil pentru dorinţa sexuală şi pentru producţia de spermă. Organismul femeilor secretă cantităţi mici de testosteron, dar şi în cazul lor acesta joacă un rol cheie în activarea dorinţei sexuale, creşterea den sităţii oaselor şi rezistenţei musculare.

Fetiţele care au cantităţi mai mari de testosteron în organism sunt interesate de jocurile băieţeilor, preferă să se joace cu puşti şi cu maşinuţe din plastic, mai puţin cu păpuşi. Cercetătorii germani au arătat că femeile care au cantităţi mult prea mici de testosteron nu au vedere în spaţiu şi nici abilitatea de a se orienta cu ajutorul hărţilor.

  • Estrogenul face femeile mai atractive

Progesteronul secretat de ovare şi prin placentă pregăteşte organismul femeii pentru naştere. Cercetările noi arată că acest hormon poate avea un impact major şi asupra bunei-dispoziţii. Vizionarea unui film romantic, de exemplu, creşte nivelul de progesteron din organism şi ajută cuplurile să se apropie.

Estrogenul, produs de ovare, joacă un rol important în fertilitate şi le ajută pe femei să fie mai atractive în faţa bărbaţ ilor. Cercetătorii de la Harvard au arătat că femeile care aveau cantităţi mari de estrogen în sânge păreau mai atră gătoare pentru bărbaţi. Tot acest hormon ajută persoanele de sex feminin să fie mai atente când conduc, susţin cercetă torii britanici.

STUDIU

Spray-urile cu insulină, bune pentru memorie

Insulina este produsă de celulele pancreatice şi ajută organismul să stocheze şi să utilizeze glucoza obţinută din alimente. Pacienţii cu diabet de tip 1 sunt trataţi cu ajutorul insulinei injectabile. Totuşi, noi studii arată că spray-urile cu insulină ar putea fi de folos celor cu dificultăţi de memorie, inclusiv pacienţilor cu demenţe, deoarece acţionează şi asupra unor celule din creier. „Administrarea de insulină îmbunătăţeşte memoria“, susţin cercetătorii de la Universitatea Washington (SUA).