Mesaj în favoarea STATULUI ISLAMIC, descoperit lângă cadavrul TERORISTULUI de la Paris

Mesaj în favoarea STATULUI ISLAMIC, descoperit lângă cadavrul TERORISTULUI de la Paris

Un mesaj în favoarea organizației Stat Islamic a fost găsit lângă cadavrul teroristului care o ucis aseară un polițist, în centrul Parisului.

Mesajul pro-Daesh (acronimul arab al ISIS) era scris de mână. Anchetatorii l-au descoperit lângă trupul neînsufleţit al atacatorului care a fost doborât joi seara, pe Champs-Elysees, după ce a ucis un polițist și a rănit grav altul, potrivit AFP, citată de Agerpres

În maşina lui Karim Cheurfi, cetățeanul francez de 39 de ani care a luat drept ţintă poliţişti, a fost găsit și un Coran, potrivit unor surse de informaţie apropiate anchetei. 

Teroristul a mai fost condamnat, în 2005, la 15 ani de închisoare, pentru trei tentative de omor, dintre care două asupra unor polițiști. 

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, el fusese reținut în februarie, într-o anchetă legată tot de terorism, dar a fost eliberat la scurt timp, „din lipsă de probe”.

Atacul de joi seara, care a avut loc cu trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, a fost revendicat de SI.