Merkel vrea să INTEGREZE REFUGIAȚII cât mai repede pe piața muncii din Germania

Merkel vrea să INTEGREZE REFUGIAȚII cât mai repede pe piața muncii din Germania

Angela Merkel a declarat că are nevoie de soluții viabile pentru a-i integra mai repede pe refugiați pe piața muncii.

Potrivit Agerpres, cancelarul german le-a cerut șefilor unora dintre cele mai mari companii din Germania să explice lipsa lor de acțiune și să facă schimb de idei despre cum pot progresa în această direcție. 

Companiile germane susțin că lipsa cunoștințelor de limbă și a calificărilor profesionale, întâlnite tot mai des în rândul refugiaților, sunt obstacole care le îngreunează angajarea acestora. 

"Mulți dintre ei se află la cursuri de pregătire sau așteaptă să fie înscriși. Prin urmare, cred că trebuie să dăm dovadă de puțină răbdare, dar este nevoie să fim pregătiți la orice moment pentru a dezvolta soluții viabile", a transmis Merkel. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit sursei citate, un sondaj realizat săptămâna trecută de Reuters în rândul celor mai mari 30 de companii listate la Bursa din Frankfurt a arătat că acestea nu ar fi angajat decât 63 de refugiați în total. Dintre aceștia, 50 au fost angajați numai de compania de curierat Deutsche Post DHL, care a precizat că a aplicat o 'abordare pragmatică' și folosește refugiați pentru a sorta și livra scrisori și colete.