Când în vara lui 2015 Angela Merkel a deschis granițele pentru imigranți nu știa că semnează actul de condamnare la moarte a UE.

Premierul italian Giuseppe Conte este așteptat vineri la Paris pentru a discuta cu Emmanuel Macron criza imigranților care zguduie UE.

„Nu vreau să insult Italia...”, a spus Macron în legătură cu decizia guvernului de la Roma de a nu permite vasului cu imigranți Aquarius să intre în porturile sale. Cuvintele liderului francez și mai ales pauza de la final au fost considerate mai jignitoare decât o insultă directă.

Tensiunea diplomatică dintre a doua și a treia putere din UE a atins un nivel necunoscut după Al Doilea Război Mondial.

Însă, din fericire, dejunul de lucru dintre Conte și Macron, programat pentru astăzi, nu a fost anulat. Vorbărețul președinte francez a anunțat că vrea să discute cu oaspetele săi „noi inițiative” în vederea summit-ului UE de la sfârșitul lunii.

Criza imigrației care, potrivit Angelei Merkel, constituie „un test definitiv pentru viitorul Europei”, va fi cel mai fierbinte punct pe ordinea de zi, depășind chiar ca interes propunerile de reformare a Uniunii.

Prin refuzul său de a permite acostarea vasului cu imigranți Aquarius în porturile sale, Italia răstoarnă pur și simplu masa de joc europeană, unde țările dominante își așezaseră cu grijă tacâmurile, comentează Le Figaro.

Această lovitură de teatru era totuși perfect previzibilă totuși după declarațiile făcute în campania electorală de partidele câștigătoare.

Însă, așa cum a fost nevoie de o criză politică pentru a o convinge pe Angela Merkel că pălitica sa de deschidere a frontierelor este impopulară, la fel a fost nevoie de o altă criză pentru a aminti Parisului, Berlinului și Bruxelles-ului că echilibrele în chestiunea imigrației se schimbă rapid în Europa.

Primele care s-au ridicat împotriva politicii de deschidere a frontierelor în fața imigrației masive au fost țările din Est (nu și România, din păcate!). Acestea consideră valorile cosmopolite ale UE drept o amenințare la adresa indentităților naționale, îm vreme ce Bruxelle-ul le plasează în capul listei de valori a Uniunii.

În doar câșțiva ani, valurile de imigranți au împins Varșovia, Budapesta, Praga și Bratislava – așa-numitul „Grup de la Vișegrad” – să se întoarcă spre o politică în care valorile naționale sunt plasate pe primul loc.

Acest lucru a creat din nou, după Războiul Rece, o linie de demarcație între Est și Vest.

Însă fronda față de Bruxelles s-a extins în ultima vreme spre Apus. În doar câteva luni, Austria și Italia au trecut de partea cealaltă a noii frontiere ideologice.

Prea sigură de modelul său, Europa Occidentală a răspuns mărindu-și presiunile pentru a readuce la ordine „disidenții”. Inutil. Reacțiile au fost mai degrabă opuse celor scontate, iritând popoarele „certate” de la catedra din Bruxelles, care au refuzat Diktatul. Opoziția tot mai înverșunată față de Centru a făcut să eșueze inițiativa „cotelor de imigranți” pentru care Angela Merkel și-a angajat reputația (din nou, obedientul București nu are nici un merit!).

Astăzi, „disidenții” sunt cei care încearcă să-și impună agenda în fața unui Bruxelles năucit de turnura și rapiditatea evenimentelor. Perioada este propice, dat fiind că de la 1 iulie președinția prin rotație a Uniunii Europene este preluată de Austria, în frunte cu tânărul conservator Sebastian Kurz.

Asemenea italienilor, cancelarul austriac este decis să impună Uniunii propriul sistem de azil comunitar, prin crearea de centre de primire a imigranților în afara UE. Formarea „axei voinței”, între miniștrii de Interne din Austria, Italia și Germania (peste capul Angelei Merkel) adâncește și mai mult crevasele dintre diversele viziuni europene antagoniste.

„Imigrația pune în pericol supraviețuirea însăși a Uniunii Europene”, avertiza Antonio Tajani, președintele Parlamentului European.

Dacă nu găsește rapid o soluție acceptabilă de toate țările membre la criza imigrației, atunci UE va dispărea!