Editura Evenimentul si Capital

Medic de la Spitalul Marie Curie din Capitală, bătut de tatăl unui copil

Autor: | | 3 Comentarii | 609 Vizualizari

Un medic pediatru de la Spitalul "Marie Curie" din Capitală a depus plângere penală după ce a fost bătut de părinţii unui copil internat cu o afecţiune respiratorie uşoară, nemulţumiţi că doctorul le-a comunicat că nu se mai impune spitalizarea acestuia, a declarat, astăzi, dr. Mihaela Bălgrădean, şefa Clinicii Pediatie a spitalului, ea precizând că medicul a fost luat la palme de către tatăl copilului, până când a început să îi curgă sânge din ochi, informează RTV.

Dr. Mihaela Bălgrădean a precizat pentru News.ro că incidentul a avut loc ieri, când un medic pediatru specializat în afecţiuni respiratorii, cu o vechime de 33 de ani în spital, a fost luat la palme de tatăl unui copil care era internat de 24 de ore.

Potrivit sursei citate, medicul a fost agresat în cabinetul său, în timp ce le comunica părinţilor copilului că acesta are o afecţiune respiratorie uşoară şi nu se mai impune spitalizarea sa, iar în urma agresiunii el a suferit o hemoragie intraoculară.

"Părinţii au fost nemulţumiţi de acest diagnostic, ei susţinând că este vorba despre o afecţiune mai severă, iar atunci tatăl copilului l-a luat la palme pe medic, până când acestuia a început să îi curgă sânge din ochi", a declarat dr. Mihaela Bălgrădean.

Ea a precizat că la faţa locului a fost chemată şi Poliţia, iar medicul a făcut plângere penală împotriva tatălui copilului. De asemenea, spitalul a depus, miercuri, o plângere penală pentru agresiune.

Bălgrădean a mai spus că în cei 33 de ani, de când lucrează la Spitalul "Marie Curie", este prima oară când un medic este bătut în spital.

Conform prevederilor legale, ameninţarea personalului medical se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, lovirea sau orice alte acte de violenţă - închisoare de la 6 luni la 3 ani, vătămarea corporală - închisoare de la 6 luni la 6 ani, vătămarea corporală gravă - închisoare de la 3 la 12 ani.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate