Medic de familie: „Suntem nevoiți să mințim ca să trimitem pacienții la analize preventive”

Medic de familie: „Suntem nevoiți să mințim ca să trimitem pacienții la analize preventive”

Noul pachet de servicii de bază, ce intră în vigoare de la 1 iunie, e repetent la capitolul prevenție: sunt decontate doar consultații de rutină, nu și investigații preventive.

În timp ce autoritățile promit că noul pachet de bază va elimina erorile și fraudele, impunând sancțiuni pentru doctorii și alți furnizori care percep contribuții suplimentare pacienților, medicii de familie susțin că, de fapt, acesta nu diferă cu mult de cel vechi și așa-zisa componentă de prevenție, mult vehiculată, este doar pe hârtie.

„Este pentru prima dată când aplicăm și sancțiuni pentru situația în care asiguraților nu li se respectă drepturile. În obligațiile pe care le au furnizorii care sunt în contract cu casele de asigurări, e specificat că pacienții nu trebuie să mai achite nicio contribuție suplimentară, dacă aceasta nu e specificată de lege”, a declarat, ieri, președintele CNAS, Radu Țibichi, la Forumul Industriei Farmaceutice. Acesta susține că nu vor mai exista nici limitări la consultațiile la medicul de familie. „De exemplu, a 21-a consultație dintr-o zi a unui medic era taxată și consultațiile ce depășeau acest număr nu aveau ca și consecință eliberarea de rețete. Începând cu 1 iunie, numărul de consultații care se decontează medicului de familie nu mai e limitat. Același lucru se va putea întâmpla și în ambulatoriu”.

Nu există coduri de prevenție

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicii de familie susțin însă că nu pot prescrie nicio investigație pe prevenție, fiind nevoiți să mintă pentru a oferi bilete de trimitere pacienților. „Ok, facem riscograme, sunt bune și acelea, însă e nevoie și de unele investigații, ieftine, nu doar de examen clinic. În acest moment, nu există cod de diagnostic pentru prevenție, ceea ce înseamnă că nu pot trimite pacientul la niște analize strict în scop preventiv. Trebuie să mint că suspectez o anumită boală. Și, da, voi minți dacă trebuie, ca să depistez niște riscuri”, a declarat și dr. Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale a Medicilor de Familie.

Deși diabetul e o boală cronică prioritară în pachetul de bază, medicii de familie nu au dreptul să prescrie o analiză de bază - hemoglobina zaharată, care costă 25 de lei.