Marius Șumudică, meci mare în Turcia. Echipa românului a rezistat în fața campioanei. La Salonic, Răzvan Lucescu A UMILIT-O pe Panathinaikos

Marius Șumudică, meci mare în Turcia. Echipa românului a rezistat în fața campioanei. La Salonic, Răzvan Lucescu A UMILIT-O pe Panathinaikos

Kayserispor, echipa antrenată de Marius Șumudică, a remizat, duminică, acasă, scor 1-1, în partida cu Beșiktaș, campioana en-titre a Turciei.

Marius Șumudică a bifat un nou rezultat important pe banca formației Kayserispor. Duminică, în etapa a 15-a a campionatului Turciei, echipa antrenată de fostul tehnician al Astrei, a remizat, pe teren propriu, cu Beșiktaș, scor 1-1. Gazdele au deschis scorul prin Umut Bulut, oaspeții au egalat datorită lui Cenk Tosun (45+3 - penalty). Din minutul 49, Kayserispor a jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Tiago Lopes. Echipa lui Șumudică este pe locul 5, cu 27 de puncte, la egalitatea cu Beșiktaș și Goztepe.

În Grecia, PAOK Salonic, formația antrenată de Răzvan Lucescu, a câștigat, acasă, scor 4-0, în fața celor de la Panathinaikos Atena. Golurile au fost marcate de Dimitris Pelkas (8 și 51), Efthimis Koulouris (68 - penalty) și Aleksandar Prijovici (77). De la gazde a fost eliminat Robert Mak (79), de la oaspeți, Emanuel Insua (66). După 14 etape, PAOK e pe locul al 2-lea al clasamentului, cu 28 de puncte, la unul distanță Olympiakos. Pe trei se află AEK, 27 de puncte, un meci în minus.

Ne puteți urmări și pe Google News