Editura Evenimentul si Capital

Mario Vargas Llosa, la Nobel: "Lumea nu poate exista fără ficţiune"

20_Llosa_Reuters
Autor: | | 13 Comentarii | 1281 Vizualizari

În faţa Academiei Suedeze, Mario Vargas Llosa şi-a trecut în revistă modelele literare, s-a înclinat în faţa soţiei sale, i-a pomenit pe Cioran şi Ionesco şi şi-a reafirmat crezul liberal.

În discursul de acceptare a Premiului Nobel, ţinut săptămâna trecută în faţa Academiei Suedeze, Mario Vargas Llosa, 74 de ani, a vorbit despre misiunea subversivă a literaturii, reiterându-şi opinia potrivit căreia momentul în care oamenii au început să inventeze şi să spună poveşti a fost crucial pentru destinul civilizaţiei. "Ficţiunea este mai mult decât un divertisment, mai mult decât un exerciţiu intelectual care ne ascute sensibilitatea şi ne trezeşte simţul critic. Este o necesitate absolută pe care civilizaţia o are ca să existe în continuare. Din peşteră până la zgârie-nori, de la bâtă până la armele de distrugere în masă (...), ficţiunile literaturii au multiplicat experienţele umane, împiedicându- ne, bărbaţi şi femei, să ne prăbuşim în letargie, egocentrism şi resemnare", a spus scriitorul.Cuvântul său, care a durat aproximativ o oră şi a fost intitulat "Elogiul lecturii şi al ficţiunii", s-a oprit asupra a numeroase teme ale lumii moderne, a conţinut evocări ale copilăriei şi ale familiei lui materne şi a jalonat întregul său parcurs intelectual, de la debutul scriitoricesc până la implicarea politică de la sfârşitul anilor '80. Romancierul peruan a ţinut şi să traseze graniţa dintre naţionalism şi patriotism, s-a referit la simpatiile sale marxiste din tinereţe, la pericolul reprezentat de terorism, la traumele provocate de dictaturi, la lipsa de emancipare a amerindienilor şi şi-a exprimat gratitudinea faţă de Franţa şi Spania, ţări unde a trăit mulţi ani după plecarea din America Latină. Vorbind despre atmosfera culturală a Parisului anilor '60, Mario Vargas Llosa i-a pomenit şi pe scriitorii francezi de origine română Eugène Ionesco şi Emil Cioran: "Am trăit acolo când Sartre şi Camus erau în viaţă şi scriau, în anii lui Ionesco, Beckett, Bataille şi Cioran, invenţiei teatrului lui Brecht şi filmelor lui Ingmar Bergman (…) şi discursurilor, frumoase realizări literare, lui André Malraux şi, poate cel mai mare spectacol teatral din Europa acelor vremuri, conferinţelor de presă şi fulgerărilor olimpice ale generalului De Gaulle". MAEŞTRII LUI LLOSA Inspiraţii literare şi modele politice"Flaubert m-a învăţat că talentul înseamnă disciplină neabătută şi o mare răbdare. Faulkner, că forma - scrisul şi structura - înalţă sau împovărează subiectele. Martorell, Dickens, Balzac, Tolstoi, Conrad, Thomas Mann, că volumul şi ambiţia sunt tot la fel de importante într-un roman pe cât sunt abilitatea stilistică şi strategia narativă.Sartre, că un cuvânt este un act şi că un roman, o piesă de teatru sau un eseu, angajate în actualitate şi în cele mai bune opţiuni ale ei, pot schimba cursul istoriei. Camus şi Orwell, că o literatură dezbărată de morală este inumană, şi Malraux, că eroismul şi epicul sunt tot atât de posibile în prezent pe cât erau în vremea argonauţilor, a Odiseei şi a Iliadei".(...) "În tinereţe, asemenea multor scriitori din generaţia mea, am fost marxist şi am crezut că socialismul era remediul împotriva exploatării şi a injustiţiilor sociale care deveneau din ce în ce mai severe în ţara mea, în America Latină şi în restul lumii a treia.Deziluzia mea faţă de statism şi colectivism şi tranziţia mea spre democratul şi liberalul care sunt - care încerc să fiu - a fost lungă şi dificlă (...) şi s-a datorat unor gânditori ca Raymond Aron, Jean-François Revel, Isaiah Berlin şi Karl Popper, cărora le datorez reevaluarea culturii democratice şi a so cietăţilor deschise. Aceşti maeştri au fost un exemplu de luciditate şi curaj într-o vreme când intelighenţia din Vest, din frivolitate sau oportunism, părea să fi sucombat în faţa vrăjii socialismului sovietic ori, mai rău, a sabatului sângeros al revoluţiei culturale chineze". PATRIOTISM VERSUS NAŢIONALISM "Patria nu înseamnă steaguri şi imnuri" "Detest orice formă de naţionalism, de ideologie (...) provincială, cu vederi scurte şi exclusive, care reduce orizontul intelectual şi ascunde în sinea lui prejudecăţi etnice şi rasiste, întrucât transformă într-o valoare supremă, în privilegiu mortal şi ontologic împrejurarea fortuită a locului de naştere. (...) Patria nu înseamnă steaguri, imnuri ori discursuri apodictice despre eroi emblematici, ci o mână de locuri şi oameni care populează amintirile noastre, dându-le patina melancoliei, senzaţia plăcută că, indiferent unde ne-am afla, avem o casă unde ne putem întoarce. (…) Peru este pentru mine colţul dintre străzile Diego Ferré şi Colón, în cartierul Miraflores al Limei - pe care îl numeam Cartierul Fericit - unde am schimbat pantalonii scurţi cu cei lungi, am fumat prima ţigară, am învăţat să dansez, să mă îndrăgostesc şi să-mi deschid inima în faţa fetelor. Este redacţia prăfuită şi agitată a cotidianului «Cronica » unde, la numai şaisprezece ani, am făcut primii paşi în ziaristică, o meserie care, împreună cu literatura, mi-a ocupat aproape toată viaţa şi mi-a permis, ca şi cărţile, să trăiesc mai mult, să cunosc mai bine lumea şi să intru în contact cu oameni din toate locurile şi de toate felurile, oameni extraordinari, buni, răi şi execrabili". DESPRE SOŢIE Patricia face totul şi face totul bine În discursul de acceptare a Premiului Nobel, Vargas Llosa nu a uitat-o pe cea de-a doua soţie a lui, Patricia, verişoara primară alături de care trăieşte de aproape cincizeci de ani. "Peru este Patricia, verişoara mea cu nasul cârn şi voinţă de neînfrânt, cu care am fost norocos să mă însor acum 45 de ani şi care încă suportă maniile, nevrozele şi exploziile temperamentale care mă ajută să scriu. Fără ea, viaţa mea s-ar fi anulat demult într-un vârtej haotic, iar Alvaro, Gonzalo, Morgana şi cei şase nepoţei care ne prelungesc şi ne luminează existenţa nu s-ar fi născut. Ea face totul şi face totul bine. Ea rezolvă probleme, administrează bani, instaurează ordine în haos, îi ţine pe jurnalişti şi pe alţi intruşi la distanţă, îmi protejează timpul, hotărăşte întâlniri şi călătorii, împachetează şi despachetează valize şi e atât de generoasă încât şi atunci când crede că mă pune la punct, mă răsplăteşte cu cel mai de preţ compliment: «Mario, singurul lucru la care te pricepi este scrisul»". Momentul în care a vorbit despre soţia sa a adus singurele lacrimi în ochii lui Mario Vargas Llosa, scriitorul oprindu-se de câteva ori din lectura discursului pentru a-şi depăşi emoţiile şi a-şi controla glasul.  THE NOBEL FOUNDATION 2010

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate