Editura Evenimentul si Capital

Marile neruşinări festive | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 925 Vizualizari

Nu spun măreţia unei naţii, fiindcă, în cazul nostru, resimt un pic de jenă dacă aplic acest calificativ riscant (NOTĂ: În Place Clemenceau, pe Avenue Champs-Élysées, bot în bot cu Grand Palais, se află celebra statuie a generalului De Gaulle, care, ştiţi dvs. ce scrie pe soclul ei?

Ei bine, scrie aşa: „Il y a un pacte vingt fois séculaire entre la grandeur de la France et la liberté du monde”…deci, acolo, da, e caz de măreţie, chiar dacă arogantă!). Dar măcar semnul de normalitate al acesteia – care s-o fi însoţit nemijlocit prin istorie, străbătând veacurile (nu deschidem nicio paranteză despre fluturările stindardelor(!), pentru că ne apucă Anul Nou până o închidem!) – este şi felul în care naţia poate, ştie şi reuşeşte să-şi cinstească eroii. Ce importanţă (şi, mai ales, cum!) le acordă acestora certificatul extraordinar de intrare în eternitatea naţională şi a patrimoniului spiritual şi civic. Modul în care – prin gesturile de recunoştinţă, onoare, simţire şi co-memorare – înţelege să-şi asume şi să-şi celebreze propria istorie. Aşa cum e ea. Aşa cum şi-a făcut-o cu mânuţa ei. Cu toate mândriile ei. Cu toate ruşinile ei. Cu toate victoriile ei. Cu toate trădările ei. Drept şi curat ca visul de mărire. Aidoma adăstării noastre îngândurate pe stănoaga Timpului!

Raţionamentul e simplu. Dacă o ţară (cum e a noastră, spre exemplu!) nu iese niciodată din paradigma rectificării şi a „îndreptării”, „corectându-şi” istoria, rafistolând-o din epocă-n epocă şi aproximând-o sever (punându-i uneori proptele, alteori prişniţe!), atunci şi felul în care îşi vede eroii neamului este unul fie artificial, fie chiondorâş, fie lipsit de decenţă. Dacă nu chiar – în unele situaţii (şi au fost multe, din păcate!) – de-a dreptul caraghios. Hilar.

Nu mai demult, spre pildă, decât la festivităţile de comemorare de la Mărăşeşti. Nu mai amintesc de atmosfera lipsită de solemnitate, de un festivism greţos, repugnant pentru cetăţeanul care nu aştepta nimic altceva decât naturaleţe şi firesc, smerenie şi sacralitate. Dar fotografia ce a făcut înconjurul ţării – şi care a reprezentat, de fapt, esenţa lucrului bine făcut idiot, a fost una de un ridicol mergând, ca o omidă sleită, deja dincolo de comic. Platoul cu colivă (deci, reţineţi, era pomana întru veşnica pomenire a celor peste 30.000 de ostaşi care, acum 100 de ani, s-au jertfit pentru ţară şi neam!) parcă era o farfurioară de ceai (atât era de mică şi de meschină). Într-o înghesuială de nedescris, trei demnitari ai bietei Românii de azi (pre- şedintele ţării, preşedintele Camerei Deputaţilor şi prim-ministrul), preotul, precum şi reprezentanţii administraţiei locale, abia dacă reuşeau să apuce cu două degete marginile farfuriei, săltând-o (hopaaa!...), ca antrenorul de gimnastică, la sărituri, cu elevul său.

Tot aşa, alt caz. Iuliu Maniu. Căruia, autorităţile locale din Şimleu Silvaniei – oraşul natal al marelui om politic – s-au gândit, cu ocazia scurgerii a 63 de ani de la moartea celui care a fost de trei ori prim-ministrul României, să-i ridice ditamai „memorialul”. Care constă din: o piscină adâncă de vreun metru, tăiată în conturul României Mari(!!), având în mijloc un soclu. Pe el – un jilţ (învelit cu o cergă cu miţe şi ciucuraşi pe margine!), pe care stă în poziţie relaxată, picior-peste picior şi îmbrăcat în „redingotă” ardelenească, Iuliu Maniu, cu mâna stângă strânsă pumn, iar dreapta, cu palma-n jos. Însă summum-ul (climaxul, ca să zicem mai popular!) al instalaţiei „marelui” artist Nicu Mihoc este capul. Nu al lui Nicu, ci al „Sfinxului de la Bădăcin”. Ei bine, proporţiile acestuia sunt complet aberante în raport cu corpul, astfel încât, în contrast cu trupul zvelt de 45 de ani (vârsta lui Maniu din 1918!), săracul om zici că era atins de hidrocefalie. Bomboana de pe coliva surprinzătorului „memorial” este însă apa. Fiindcă, la anul, când se va sărbători Centenarul Marii Uniri, „piscina” României Mari de la Şimleu Silvaniei se va umple cu apă, iar din ea va răsări jilţul lui Iuliu Maniu. Pe capul lui cât o baniţă (scuzaţi!), imaginat cu hotărâre de Nicu Mihoc, se va sprijini pantheonul României. Poftiţi în vagoane!...

Loading...

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate