De LUNI, vânzarea MARIJUANEI la LIBER. Se poate cumpăra de la magazinul din COLŢUL străzii

De LUNI, vânzarea MARIJUANEI  la LIBER. Se poate cumpăra de la magazinul din COLŢUL străzii

De la 1 ianuarie vânzarea marijuanei recreative devine legală în California. Liiberali şi conservatorii sunt la cuţite. George Soros, marele finanţist şi finanţator al democraţilor, este dintotdeauna susţinător al legalizării ca instrument folosit pentru a distruge piaţa clandestină a traficanţilor. Iar la San Francisco, de exemplu, au apărut panouri publicitare cu textul insinuant: ''Hello marijuana, goodbye anxiety''. Pare a fi ultimul capitol al războiului cultural dintre conservatori şi liberali.

În afara Californiei, marijuana în scopuri recreative e legală în districtul Columbia şi în alte State: California, Oregon, Nevada, Alaska, Maine şi Massachusetts. La nivel federal, însă, ''iarba'' rămâne interzisă peste tot.

Până în prezent guvernul nu a luat nicio măsură împotriva legalizatorilor, dar ministrul Justiţiei, Sessions, a clarificat lucrurile: ''Statele pot aproba ceea ce vor, dar eu nu cred în folosirea ca medicament al marijuanei şi continuu să  nu văd utilitatea de a o putea cumpăra din orice magazin alimentar de la colţul străzii''.

Republicanii sunt împotrivă din principiu, dar înfruntarea nu e doar morală. Dezbaterea s-a aprins şi asupra efectelor asupra sănătăţii, nefiind încă definitivate studiile despre rolul ''ierbii'', care poate duce spre droguri mai puternice, ca heroina, care face atâtea victime în toate clasele sociale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Problemele privesc şi economia, notează NYT. Potrivit analizelor GreenWave Advisors, piaţa neagră a ''ierbii'' care există de decenii valorează 13, 5 miliarde de dolari, în timp ce aceea care abia se naşte abia 5,6 miliarde. ArcView prevede creşterea comerţului licit la 21,6 miliarde în 2021. Preţurile deocamdată scad dintr-o raţiune normală. Când producţia va deveni legală şi industrială oferta creşte şi costul scade.

Sunt voci care propun crearea unor regiuni de cultivare, ca şi la vinuri. Guvernul din Sacramento deja aşteaptă să primească taxe pe venituri din vânzări între 300 şi 500 de milioane de dolari, doar în primul an, dar aceasta ar putea să favorizeze şi piaţa neagră. Cine a fost condamnat pentru trafic acum se bucură, fiindcă infracţiunea sa va dispărea din dosarul penal personal. Un lucru e sigur: odată cu sosirea Californiei pe piaţă, nimic nu va mai fi ca înainte...