Editura Evenimentul si Capital

Marii "mâncăi" ai lumii literare

6f34761f1d7633807a7ed38121c360829d6664d0
Autor: | | 6 Comentarii | 0 Vizualizari

De la Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Păstorel Teodoreanu până la Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, scriitorii gurmanzi s-au dedat la chiolhanuri fabuloase şi rarităţi gastronomice.

Literatura română are câteva pagini bune după care îţi lasă gura apă. Şi câţiva scriitori cărora li s-a dus vestea de gurmanzi şi pentru care o porţie de scris merge ca unsă cu o masă copioasă. Filiera îndrăgostiţilor de bucătărie începe cu Anton Pann, care ridica în slăvi „Ghiudenul, pastramele/ Muşchiul, zălhănalele“, pe la începutul lui 1800, trece prin Ion Creangă, un „mâncău“ de poveste, I.L. Caragiale, adeptul rafinamentelor culinare şi al „capşismului“, expertul în vinuri Păstorel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, maestru în preparat vânatul, şi ajunge la Andrei Pleşu, Radu Anton Roman sau Mircea Dinescu. În cercul gurmanzilor notorii intră şi Nicolae Filimon, care-şi împăna prozele cu descrierea meselor fabuloase ale fanarioţilor, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Cezar Petrescu - un „capşist“ pursânge -, Vlad Muşatescu şi Gabriel Liiceanu, pasionat mai degrabă de gătit. „Prima carte de bucate boiereş ti e semnată de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, prin 1841. Nu ştiu în ce ţară, la vremea aia, un prim-ministru putea scrie o carte de bucate, care e şi absolut genială!? Iacă-tă, în România! Erau fii de boieri care trăiseră pe la Paris şi Viena şi combinau bucătăria balcanică cu cea rafinată din Occident“, explică Mircea Dinescu, actualmente expertul-şef al bucătăriei româneşti prin funcţia pe care o deţine: preşedintele Academiei Române de Gastronomie. Un îndreptar al unei asemenea Academii ar ţine morţiş la nuanţele a două cuvinte: gurmand (amator de mâncăruri bune, mâncăcios) şi gurmet, un „connaisseur“ al meniurilor fine. Creangă, un gurmand „fioros“ Icre negre pentru Caragiale Ion Luca Caragiale avea plăceri culinare ceva mai rafinate, pe care le transfera şi personajelor sale. „Se mănâncă mult în proza lui Caragiale. Găsim în scrierile sale foarte multe exemple de meniuri şi bunătăţuri gastronomice care arată că acum 100 de ani exista o civilizaţie a mâncării de mare rafinament“, spune criticul Alexandru Călinescu, care a studiat relaţia scriitorului cu gastronomia. Stabilit la Berlin, sexagenar fiind, comanda la Sinaia icre moi prima, la kilogram. Caragiale a avut propriile berării, „care n-au mers prea bine“, scria Tudor Arghezi: Academia „Bene bibenti“, pe strada Smârdan, lângă vechea cafenea „Collaro“, şi mai târziu o alta în Piaţa Teatrului, lângă vechea cafenea „Fialcovschi“. Cezar Petrescu, născut tocmai la Cotnari, era un client fidel al meniurilor de la Capşa, pe care le înşiră savuros în prozele despre Bucureşti. „Într-adevăr, Maison Capşa n-a servit niciodată un meniu atât de înfricoşător, dens, interminabil şi masiv, să ucidă prin indigestie şi un batalion. (...) Nu poate lipsi din lista mâncăilor literaţi Vlad Muşatescu, „inventatorul“ detectivului Conan Doi. Mesele sale erau la fel de savuroase ca proza sa, dovadă că, după 1946, când ajunge la 140 de kilograme, începe o cură aprigă de „dezintoxicare“ de sărmăluţe şi alte bunătăţuri. La doar 46 de ani, umoristul se pensionează din cauza obezităţii. Experienţele culinare şi le-a publicat în 1992, în două proze scurte, „Zece fufe mititele“ şi „Războiul Chiloţilor“, sub pseudonimul James Windley Chance“. Liiceanu, expert în gătit Mai degrabă gurmet e Gabriel Liiceanu. „Gătitul mă recreează şi uneori pregătesc cu pasiune pentru câţiva prieteni fie un fileu de crap în sos de vin, fie un muşchiuleţ de porc cu miere şi lămâie, fie, în momente de graţie, picioare de broască cu sos de mentă sau smochine proaspete la cuptor cu smântână şi Grand Marnier“, mărturiseşte filosoful în „Uşa interzisă“. Unul dintre mesenii săi preferaţi e Andrei Pleşu, gurmand declarat, care nu se dă îndărăt de la „Camembert, morun, ficat de gâscă şi alte asemenea tulburătoare materii“, dar nici de la trufandalele autohtone, ca iahnia de fasole, ciorba de lobodă, ghiveciul călugăresc sau mâncarea de ştevie. „COLOCVII“ LA FOC MIC Academia Română de Gastronomie Forul superior care ar trebui să facă ordine în bucătăria românească este Academia Română de Gastronomie. Din 2006 până acum, însă, abia s-a încălzit la foc mic. Din toamnă, încep primele „colocvii“ cu sarmale şi fripturi pe moşia lui Mircea Dinescu, preşedintele Academiei, pe malul Dunării.   „Avem şi un proiect de festival cu filme pe teme de gastronomie, la care vom şi găti, de la anul. Cu Purcărete, un mare gurmand şi el, am pus la cale festivalul“, promite poetul, care găteşte de la 5 ani, graţie bunicului său grădinar. Academia s-a lansat oficial în noiembrie 2006 şi are în prezent în jur de 35 de membri, printre care Andrei Pleşu, Stelian Tănase, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Ioana Crăciunescu sau Irina Cajal Marin. „S-a înfiinţat printr-o întâmplare. Mă întâlnisem cu Ion Marin, fiul dirijorului de la Madrigal, şi un bătrân spaniol, Rafael Anson Oliart, care era preşedintele Academiei Internaţ ionale de Gastronomie. Eram la masă şi a venit vorba de Academie. «În România nu există?», ne-a întrebat. Păi, nu. Atunci, hai să facem una“, povesteşte Dinescu. CELEBRE Reţetele lui Păstorel Cel mai puternic concurent al lui Mircea Dinescu la postul de „bucătar-şef“ al Academiei Române de Gastronomie ar fi fost Radu Anton Roman, care s-a stins în 2005, la vârsta de 57 de ani. Realizator al emisiunii „Bucătăria lui Radu“, la Pro TV, Anton Roman a scris două dintre cele mai importante lucrări despre gastronomia autohtonă, „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti“ şi „Savoureuse Roumanie“.   Ţinta Academiei e să facă loc în meniurile românilor - care stau destul de prost la capitolul mâncare - bucătăriei boiereşti. „În timpul comunismului, a cam dispărut bucătăria boierească, pentru că au apărut cantinele populare, mirodeniile s-au cam împuţinat, marile familii care găteau s-au cam stins, la fel şi cucoanele pricepute. Ar trebui reimpusă subtil această bucătărie“, îşi propune Mircea Dinescu. La Portul Cultural Cetate, din judeţul Dolj, poetul are o pescărie, viţă-de-vie, fermă de păsări, un lac şi Dunărea la dispoziţie. Mircea Dinescu: "Nu neapărat cei mai mari scriitori erau şi mari gurmanzi, să ne-nţelegem. Dar scriitorii ăştia tineri, alde Cărtărescu şi alţii, nu prea ştiu să mănânce. Ăştia-s scriitori de McDonald’s."

Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK

Articole salvate