Manifestații anti-Putin în Rusia. Zeci de susținători ai opozatului rus Navalîi au fost reținuți

Manifestații anti-Putin în Rusia. Zeci de susținători ai opozatului rus Navalîi au fost reținuți

Zeci de susţinători ai opozantului rus Aleksei Navalnîi au fost reţinuţi sâmbătă în Rusia în timpul unor manifestaţii organizate cu două zile înainte de învestirea lui Vladimir Putin pentru al patrulea mandat de preşedinte, relatează AFP, citat de Agerpres.

Principalul opozant rus Aleksei Navalnîi nu a putut să candideze la alegerile prezidenţiale din martie, întrucât a fost declarat neeligibil din cauza unei condamnări penale despre care el spune că au fost orchestrate de Kremlin. Navalnîi a făcut apel la o zi de manifestaţii în întreaga ţară pentru sâmbătă.

Mai mult, arestări au avut loc în Orientul Extrem şi Siberia, unde au început sâmbătă mişcările de contestare, conform echipei lui Navalnîi şi a unor observatori independenţi. În oraşul siberian Krasnoiarsk, 15 persoane, printre care şi un jurnalist, au fost reţinute, conform OVD-Info, un grup independent care monitorizează arestările.

„Reţinerile s-au făcut în mod brutal", a precizat acest grup, conform căruia unele dintre persoanele arestate au fost rănite.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, la Celeabinsk, în Ural, poliţia a reţinut trei persoane chiar înainte de începutul manifestaţiei, a scris militantul Boris Zolotarevski pe pagina sa de Facebook. Cel puţin 10 persoane au fost reţinute la Barnaul, în Siberia, conform echipei lui Navalnîi.

La Moscova şi la Sankt-Petersburg autorităţile nu au autorizat manifestaţii, care sunt totuşi prevăzute pentru ora 11.00 GMT. Numeroşi militanţi pro-Navalnîi au fost reţinuţi şi vineri, în ajunul manifestaţiilor.

„Bătrânul fricos Putin crede că este ţar. El nu este însă ţar şi de aceea trebuie să ieşiţi în stradă la 5 mai", a scris Navalnîi vineri pe Twitter.

Observatorii se tem ca manifestaţiile să nu degenereze în confruntări cu poliţia, urmate de arestări masive, aşa cum s-a întâmplat în timpul protestelor împotriva celui de-a treilea mandat al lui Putin în mai 2012.