NĂPRASNICA MANEVRĂ pregătită de Dragnea pentru Grindeanu. Premierul ESTE OBLIGAT SĂ CEDEZE. „Nu mai are Guvern”

NĂPRASNICA MANEVRĂ pregătită de Dragnea pentru Grindeanu. Premierul ESTE OBLIGAT SĂ CEDEZE. „Nu mai are Guvern”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri seara că se pregăteşte o nouă şedinţă CExN pentru joi, eveniment la care va fi nominalizat un nou premier deşi Sorin Grindeanu a anunţat că nu renunţă la fotoliul de la Palatul Victoria.

CUTREMUR guvernamental de proporții: PSD i-a retras sprijinul politic premierului Grindeanu. Miniștrii au demisionat în bloc. Premierul NU vrea să demisioneze și a cerut DEMISIA LUI DRAGNEA ÎN SCHIMBUL PLECĂRII sale de la Palatul Victoria LIVE TEXT

La noua şedinţă a Comitetului Naţional al PSD, social-democraţii vor discuta cu partenerii din ALDE despre propunerea de premier, care mai departe va fi înaintată preşedintelui Klaus Iohannis.

„Mâine vom avea o şedinţă a CExN din nou ca să discutăm împreună cu colegii din ALDE despre propunerea de premier care să fie înaintată preşedintelui Iohannis”, a spus Dragnea miercuri seara, după care i-a lămurit pe jurnaliştii care i-au transmis că Sorin Grindeanu este încă în funcţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Grindeanu: „Nu îmi dau demisia”. Premierul SUNĂ ADUNAREA pentru susținătorii săi

„Sper ca Sorin Grindeanu să nu se agaţe de această procedură, nu mai are Guvern. Am mai adoptat o decizie la sugestia unor colegi. S-a decis ca orice membru PSD care ar intra într-un Guvern care nu mai are susţinerea PSD să îşi piardă calitatea de membru. Discutăm de un Cabinet care nu mai are membri, de un prim-ministru care sper să ia act de deciziile politice adoptate de forurile statutare care i-au dat sprijin”, a mai spus Dragnea.

Dragnea vs. Grindeanu. Tudorel Toader I-A RĂSPUNS enigmatic LIDERULUI PSD: „Sunt ministrul Justiției, astăzi, încă…”

 

Liderul PSD a clarificat şi scenariul conform căruia Sorin Grindeanu ar putea veni cu alte propuneri de miniştri pe care să le înainteze preşedintelui Iohannis: „Un prim-ministru e legitim cât timp are sprijinul politic al formaţiunilor care l-au votat.”

„Înainte de conferinţa de presă (n.r. – susţinută miercuri seara) am stat 10 minute şi am am redactat o adresă oficială către preşedintele Iohannis, o trimitem în noaptea asta sau mâine dimineaţă la prima oră, în care îl informăm oficial despre deciziile luate şi propunerile noastre ulterioare.

Dincolo de dreptul nostru legitim de a adopta aceste decziii, care sunt similare celor luate când s-a format actualul Guvern, aveam obligaţia să facem această evaluare, să luăm măsuri care să ne ajute să beneficiem cu toţii de prevederile programului de guvernare”, a continuat Dragnea.

„Sper ca şi Sorin Grindeanu să înţeleagă lucrul ăsta. Sunt convins că şi preşedintele Iohannis va avea o abordare foarte înţeleaptă. Mâine se poate închide acest subiect, dacă vor fi consultări la Cotroceni. În ceea ce priveşte condiţionarea preşedintelui Iohannis, e o abordare incorectă şi necinstită din partea domnului Grindeanu. Preşedintele României nu poate fi condiţionat. Sper că e un joc din care trebuie să iasă. Domnul Iohannis nu cred că nu va ţine seama de o propunere a coaliţiei. Sunt convins că am deşăşit perioada de după alegeri. Şi preşedintele Iohannis, ca şi noi, nu intenţionează să genereze o criză politică”, a încheiat Dragnea.