Momente HALUCINANTE petrecute în Cimitirul Bellu: Fane Spoitoru a fost ÎNMORMÂNTAT pe acordurile filmului "NAŞU", iar doi bărbaţi au SCUIPAT coji de SEMINŢE pe mormântul lui AUREL VLAICU | VIDEO

Momente HALUCINANTE petrecute în Cimitirul Bellu: Fane Spoitoru a fost ÎNMORMÂNTAT pe acordurile filmului "NAŞU", iar doi bărbaţi au SCUIPAT coji de SEMINŢE pe mormântul lui AUREL VLAICU | VIDEO

Scene halucinante petrecute în Cimitrul Bellu în momentul înmormântării lui Fane Spoitoru. Sicriul cu trupul neînsufleţit al interlopului a fost coborât în groapă pe acordurile din filmul „The Godfather / Naşu”, iar doi bărbaţi au scuipat coji de seminţe pe mormântul lui Aurel Vlaicu.

Momentele incredibile s-au petrecut într-unul dintre cele mai cunoscute cimitre din ţară, Cimitirul Bellu, arată Mediafax. Aici se odihnesc unii dintre cei mai mari poeţi şi oameni de culură din România, dar şi personalităţi marcante pentru ţara noastră. Printre aceştia se numără: Mihai Eminescu, George Bacovia, Ion Dolănescu, Gheorghe Dinică, Ion Luca Caragiale, Henri Coandă, Spiru Haret şi Nicolae Iorga.

Totuşi, aceste aspecte nu au fost luate în seamă de apropiaţii interlopului şi de cei care au luat parte la înmormântarea sa.

Sursa citată arată că în momentul coborârii sicriului în groapă, maneliştii prezenţi au început să reproducă acordurile coloanei sonore a filmului regizat de Francis Ford Coppola, “The Godfather / Naşu”.

Ne puteți urmări și pe Google News

De altfel, în acelaşi interval de timp s-au mai înregistrat alte două incidente. Doi bărbaţi au fost surprinşi în timp ce scuipau coji de seminţe pe mormântul lui Aurel Vlaicu şi iPhone-ul unei juranliste a fost furat, maneliştii care cântau fiind nevoiţi să întrerupă actul artistic şi să ceară returnarea telefonului către posesoare.