Majorările salariale pentru profesori, amânate 3 săptămâni. Guvernul a cerut păsuire!

Majorările salariale pentru profesori, amânate 3 săptămâni. Guvernul a cerut păsuire!

Liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI.) au decis, joi, după întâlnirea cu patru miniștri ai Guvernului – Sorin Cîmpeanu (Educație), Rovana Plumb(Muncă), Eugen Teodorovici(Finanțe) și Liviu Pop (ministrul delegat pentru Dialog Social) – să dea Guvernului un răgaz, până la 10 octombrie să ia o deizie în ceea ce privește procentul de majorare salarială în acest an.

Am solicitat reprezentanților din sectorul educațional să ne păsuiască până pe data de 10 octombrie pentru a avea toate datele din punct de vedere fiscal-bugetar ale încheierii exercițiului pe nouă luni de zile. După ce vom avea tabloul datelor bugetare, vom putea vorbi de majorări clare ale salariilor”, a precizat ministrul Muncii, Rovana Plumb, la finalul întâlnirii.

Reprezentanții celor trei federații sindicale prezente au fost de acord cu păsuirea, dar lasă să se înțeleagă că dacă nu obțin cât au cerut ar putea ieși în stradă.

„Am solictat Guvernului o creștere de 15 procente de la 1 noiembrie. Cei prezenți, liderii noștri de sindicat, au girat reprezentanții Executivului să își facă toate calculele, să se încheie execuția bugetară. Asta se va întâmpla în jurul datei de 10 octombrie, când vom ști exact cum stau lucrurile. Speranța noastră este că se va găsi soluția, astfel încât să se poată acorda această majorare de 15 procente începând cu 1 noiembrie. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, ne vom întâlni din nou aici și vom decide. Cred că domnii miniștri au înțeles foarte bine mesajul de astăzi și am convingerea că se va găsi o soluție astfel încât să nu fie nevoie să ieșim în stradă”, a subliniat președintele FSLI, Simion Hancescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Legea salarizării unice a bugetarilor, cândva săptămâna viitoare

La rândul rău, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a adăugat că, în ceea ce privește Legea salarizării unice a bugetarilor, Guvernul speră să aibă o formă finală, săptămâna viitoare, pentru a ști exact care este impactul aplicării ei pe întreg sectorul bugetar.

Acesta este primul pas – impactul asupra bugetului a aplicării Legii salarizării bugetarilor. De asemenea, am spus foarte clar că este nevoie să știm care este execuția primelor nouă luni ale acestui an, ca să putem afla, până la finalul anului, dacă se poate și cu cât aplica o majorare pentru educație”, a afirmat Teodorovici.