Editura Evenimentul si Capital

Mai terminați cu războiul, că nu-i nici un război!

Sever Voinescu
Autor: | | 4 Comentarii | 1170 Vizualizari

Război, război, război! Ce-o mai însemna asta, de vreme ce desemnăm cu exact același cuvînt și tragedia din Siria și hîrjoana dintre Klaus Iohannis și Liviu Dragnea, de cînd cu nominalizarea premierului desemnat?

Diferența dintre una și cealaltă nu este diferența dintre propriu și figurat, căci între realist și metaforic tot mai există o legătură, dar între sîngele din Siria și freamătul pesedist ori temerile tăcute ale președintelui nu prea există nici o legătură. Atunci, cum e cu războiul? Dau de acest fragment din Jan Patocka:

„La începuturile istoriei, Heraclit din Efes și-a formulat ideea despre război ca despre o lege divină din care se hrănesc toate legile omenești. Nu avea în vedere războiul în sesul de expansiune a vieții, ci ca preeminență în fața Nopții, voința de a înfrunta în mod liber pericolul în așa numita «aristeia» (momentul maxim al unei bătălii în care eroul face ceva ce-l transformă în legendă - n.m.), de a te dovedi bun la limita posibilităților omenești, pe care o aleg cei mai buni atunci cînd decid să renunțe la prelungirea efemeră a unei vieți confortabile în schimbul unui renume durabil în amintirea muritorilor. Acest război este părintele legilor cetății, părintele tuturor lucrurilor: arată despre unii că sînt sclavi, despre alții că sînt liberi; dar și deasupra vieții libere a omului există o culme. Războiul este cel care arată că dintre cei liberi, unii sînt în stare să devină zei, să atingă divinitatea, adică ceea ce formează unitatea ultimă și misterul existenței. Aceștia sînt cei care înțeleg că «polemos» nu este ceva unilateral și nu desparte, ci unește, că dușmanii sînt numai aparent distincți și, în realitate, sint inseparabili unii de alții în zguduirea comună a cotidianului; în felul acesta au atins ceea ce dăinuie în tot și pentru totdeauna, pentru că este sursa oricărui existent, adică divinul. Este același sentiment și aceeași viziune pe care o are în fața ochilor lui și Teilhard, atunci cînd trăiește pe front supraomenescul, divinul. Și Jünger vorbește undeva despre faptul că lupătorii devin în încleștare două fețe ale aceleiași forțe, contopindu-se în acelai timp și adaugă: «Într-un singur copr - o comparație de un tip special. Cine înțelege acest lucru, se aprobă și pe sine și pe dușman, trăiește și în parte, și în întreg. Acesta își poate imagina o divinitate care lasă să-i alunece printre degete aceste fibre multicolore, cu zîmbetul pe buze.” Este, oare, întîmplător faptul că doi dintre cei mai profunzi gînditori care au reflectat la experiența frontului - altfel atît de diferiți unul de altul - ajung fiecare în parte la comparații care reiau viziunea lui Heraclit a existenței ca «polemos»?”

Războiul este ceva cumplit tocmai pentru că are în el ceva măreț, covîrșitor, etern - ceva ce-l scoate brutal din obișnuitul vieții pașnice. Ce anume este măreț și înfricoșător în politica românească? Apoi, războiul are o ascunsă virtute: el este generat de o separație radicală, de un antagonism, dar după ce pîrjolește și ucide, îi unește pe supraviețuitori, îi face să ajungă la concluzia că au fost, amîndoi, fețele aceleași teribile forțe. Nu e vorba despre o echivalență a culpelor, este vorba despre redeșteptarea violentă a conștiinței unui numitor comun între doi oameni care puteau jura că nu au nimic în comun.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate