Procesul fostei conduceri a Partidului Comunist i-a țintuit pe români în fața televizoarele la începutul anilor ’90. Deși procesele au născut pasiuni și dezbateri aprinse, românii fiind atunci în situația de a dori pedepse cât mai grele, o dată cu trecerea timpului lucrurile au început să fie analizate cu mai multă detașare. Au fost, totuși, oameni care în acea perioadă au fost puși să împartă dreptatea pentru personaje pe care strada le condamnase înaintea legii. Unul dintre ei este generalul Ion Panaitescu, fost judecător și procuror militar, care între primăvara anului 1990 și 25 martie 1991 a făcut parte din completul de judecătă al lotului CPEX. El a povestit pentru Evenimentul Zilei ce pedepse au cerut conducătorii statului din acea perioadă, cum se exercitau presiunile asupra magistraților, dar și cum s-a reușit un fapt unic în analele justiției: declararea unui recurs de la un telefon public de pe Aeroportul Otopeni

- Evenimentul Zilei: Ați fost unul dintre cei doi magistrați care au judecat, la începutul anilor 90, fosta conducere a Partidului Comunist, așa numitul „lot C.P.E.X.”. Cum ați ajuns să judecați acel dosar?

- Ion Panaitescu: Eu eram președintele Tribunalului Militar București și, în același timp, judecător detașat la Tribunalul Militar Teritorial încât, astfel am format, împreună d-l col. magistrat Gheorghe Ciubotaru, - președinte - și încă trei asesori populari, completul care a soluționat în primă instanță suspomenita cauză. Președintele Tribunalului Teritorial era generalul Ioan Nistor - fost membru al completului de judecată de la Târgoviște - unde, alături de colonelul magistrat Gică Popa i-a judecat, în primă instanță, pe Nicolae și Elena Ceaușescu.

De altfel, Nistor și-a repartizat spre soluționare și Dosarul C.P.Ex. numai că, la primul termen de judecată a fost recuzat de către inculpați după ce se umpluse de glorie nepieritoare în „luptele contra comunismului” la Târgoviște, în ziua de Crăciun a anului 1989.

- EVZ: - Au existat presiuni pentru a da o anumită sentință?

- Ion Panaitescu: Trebuie să plecăm de la premisa că pe vremea aceea, dar și pe vremea asta, procesele mari, procesele în care erau antrenate niște nume importante din politică și alte domenii, erau supravegheate, cum s-ar zice astăzi, ca niște câmpuri tactice. Nu îmi fac nicio iluzie că astăzi ar fi altfel. De altminteri, domnul general Dumbravă de la S.R.I. a și spus „câmpul tactic pentru noi este și aria și pretoriul instanțelor de judecată și noi urmărim cauza până când soluția rămâne definitivă”. Prin urmare, procesul lotului CPEx era supravegheat.

- EVZ: În ce mod era supravegheat?

- I.P.: Era supravegheat mai cu discreție, cu mijloace mai delicate, dar pe măsură ce ne apropiam de pronunțare, presiunea creștea. Adică trebuia să-i raportăm d-lui g-ral Nistor ce s-a întâmplat în fiecare ședință de judecată, fiindcă dumnealui - numit în funcție de către ministrul justiției Teofil Pop îi raporta - dacă avea ce - și nu prea avea! - de urgență acestuia iar Pop raporta pe scară ierarhică. Mai eram supravegheați și prin intermediul unor ziariști. Ca și acum, acolo unde organul de „sinceritate” găsește de cuviință. Eram eroii principali într-un film cu proști. Nu e nimic nou sub soare.

- EVZ: Nistor vă chema la discuții despre proces?

- I.P.: La înaintare era dl col. Ciubotaru - mai experimentat, dumnealui se ciorovăia cu Nistor, care îi cerea să îi raporteze ce am făcut în fiecare zi și ce urma să facem a doua zi. La un moment dat, Ciubotaru i-a spus lui Nistor că el este terț în raport cu cauza, dar dacă este atât de interesat de tot ce întâmplă în Dosar, poate consulta condica de ședință unde, în treacăt fie spus, nu se prea găseau detalii de raportat. Astfel, a fost pus punct discuției, ocazie cu care „administrația” și-a dat seama că nu poate exercita un control efectiv asupra completului de judecată. Asta era pentru „Ei” o noutate, însă nu foarte plăcută.

- EVZ: V-au afectat aceste influențe?

- I.P. În aceste condiții, eram destul de iritați fiindcă și așa aveam destulă presiune publică. Noi judecam în complet de cinci, doi magistrați și trei asesori populari, pentru că încă nu se schimbase Legea de organizare judiciară. Asesorii populari erau întotdeauna mai mulți decât judecătorii ca, la caz de nesupunere să-i majoreze. Erau dosare în care potrivit legii, trebuia pronunțată o hotărâre, numai că potrivit altor comandamente decizia trebuia să fie opusă.

- EVZ: Ce s-a întâmplat după refuzul lui Ciubotaru?

- I.P.: S-a trecut la planul B: controlul asupra mea. Această dirijare delicată se exercita tot de către ministrul justiției, Pop Teofil - fiindcă tot dumnealui mă numise și pe mine președinte de Tribunal - și prin șeful Direcției Instanțelor Militare, generalul Șerbănescu. Între timp s-a schimbat conducerea ministerului Justiției, a plecat Teofil Pop președinte la Curtea Supremă de Justiție, iar în locul dumnealui, după alegerile din 20 mai 1990, a venit Victor Babiuc ministru. Am discutat cu Babiuc în legătură cu pedepsele care trebuie aplicate și l-am lăsat să creadă că facem ca el.

- EVZ: Ce v-a cerut mai exact Babiuc?

- I.P.: M-a chemat la el și mi-a zis să le dau 20 de ani de pușcărie.L-am întrebat „pentru ce fapte?, că eu le dau că nu dau de la mine”.

- EVZ: Și care a fost răspunsul lui?

- I.P.: Pentru omor deosebit de grav mi-a zis Babiuc. I-am zis: „Am înțeles, nicio problemă, dar respectuos vă atrag luare aminte că eu nu le-am văzut pe Susănica Gâdea sau pe Lina Ciobanu, ori pe Ana Mureșan, în fine, pe niciunul dintre nefericiții de inculpați trăgând cu mitraliera în popor”. Potrivit legii, autor este cel care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Cum puteam eu să scriu că oamenii aceia erau autori, când nu ei erau autorii?

- EVZ: Ce v-a spus în aceste condiții?

- I.P.: Mi-a zis să găsesc eu o soluție, numai să îi condamn. I-am zis că văd eu ce fac, dar găsesc o soluție. L-am întrebat cine mă protejează pe mine după acea sentință. Și îmi zice: „Păi noi te protejăm”. L-am întrebat cine este acel „noi” și mi-a răspuns arătând cu degetul în sus.

- EVZ: Ce v-a oferit în schimbul unei sentințe comandate?

- I.P.: Am insistat și l-am întrebat ce înseamnă protecție, că să știu și eu ceva clar. Deja eram în stadiul în care târguiam destinul unor oameni. Mi-a spus: „Bine, te facem general și te numim judecător la Secția Militară a Curții Supreme”. Se întâmpla în 1991.

- EVZ: Erați unul din cinci membri ai completului. Cu ceilalți ce urma să se întâmple?

- I.P.: I-am zis că sunt de acord, dar l-am întrebat ce se întâmplă cu colegul meu. Mi-a promis și pentru el o avansare, am bătut palma și am plecat. L-am lăsat să creadă că m-a convins, altminteri, scăpam procesul din mână, pentru că - cine știe?; parcă poți să știi? - i-ar fi determinat pe cei trei asesori să ne majoreze. I-am zis că rezolv eu și cu asesorii, ca să nu risc să îi caute pe cei trei ca să se asigure.

- EVZ: Dar asesorii aveau studii juridice?

- I.P.: Nu, în cazul procesului despre care vorbesc era vorba de trei militari. Ei, săracii, nu aveau nicio vină, erau de alte arme și specialități militare încât nu înțelegeau nimic din ce se întâmplă.

- EVZ: Ce ați făcut după discuția cu Babiuc?

- I.P.: Am zbughit-o direct la dl col. Ciubotaru acasă - în Piața Constituției, i-am spus ce s-a întâmplat și el mi-a zis să nu mă mire că în același mod fusese abordat și el de către Pop Teofil - după ce devenise președintele Curții Supreme de Justiție.

- EVZ: Se apropia pronunțarea sentinței ...

- I.P.: Ar fi bine să se rețină lucrul acesta. Pe 25 decembrie a fost executat cuplul Ceaușescu. Noi am planificat ședințele astfel încât să pronunțăm sentința de Bunavestire sau, cum se mai zice pe la mine în Vorniceni, de Blagoveștenie, care cade întotdeauna pe 25 martie. Și așa ne-am pronunțat. Noi am zis:

„Să dea Dumnezeu ca această sentință dată în Procesul C.P.Ex. să constituie punctul de plecare al unei noi epoci în justiția română, să fie Bunăvestirea unei alte Justiții!”, fiindcă prea ne făcusem de râs cu procesul de la Târgoviște și cu alte procese politice care i-au premers.

- EVZ: Care a fost sentința?

- I.P.: Pe unii dintre inculpați i-am achitat, pe unii i-am condamnat la pedeapsa închisorii, dar nu le-am dat 25 de ani de pârnaie. Sigur că au fost foarte mulți oameni dezamăgiți de hotărâre, dar noi am căutat să ne păstrăm echilibrul.

- EVZ: Presa cum a reacționat?

- I.P.: După sentință, era una Victoria Andrei la Radio, era un fel de TFL-istă din asta care a cerut pedeapsa cu moartea. Dorea să îi omorâm pe toți. Era o ciudată. A făcut o transmisiune dramatică pe postul România Actualități, în care a spus că este un dezastru, că e cea mai neagră zi din istoria justiției.

- EVZ: Cu dumneavoastră ce s-a întâmplat după acea sentință?

- I.P.: Dl Ciubotaru, de a doua zi, și-a dat demisia și a plecat consilier juridic la TAROM. A dispărut din magistratură. Păcat!... Eu am fost mai rău de gură și când m-a înjurat unul - așa mai umflat - la telefon și mi-a zis să îmi iau bagajele și să dispar din justiția militară am zis și eu cu tot respectul: „Dar ce mă, e justiția mă-tii?”.

Ceaușescu avea la dispoziție 10 zile să conteste decizia la Târgoviște

- EVZ: Din punctul de vedere al unui magistrat, care este principala problemă a procesului soților Ceaușescu de la Târgoviște?

- I.P.: Noi am scris și în hotărârea pe care am dat-o că Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați și executați, nu judecați, condamnați și executați. Ei condamnați nu au fost niciodată, fiindcă acea hotărâre nu a rămas definitivă prin exercitarea dreptului la cale de atac. Hotărârea s-a dat cu recurs. Dacă vă uitați pe casetă, Gică Popa spune „cu recurs”.

Ei au spus că nu recunosc Tribunalul, după care Lucescu (avocatul lor –n.r.) s-a repezit și a zis „luați act că e definitivă”. Păi nu avea cum să fie definitivă pentru că există două instituții cu recursul acesta: renunțarea la recurs și retragerea recursului. Una este retragerea recursului - act solemn pe care îl faci în fața completului de judecată și alta este renunțarea la recurs. Înăuntrul celor zece zile - timpul pe care îl ai la dispoziție să faci recurs - tu poți să faci acțiunea de 1000 de ori și de alte 1000 de ori să te răzgândești.

- EVZ: Vreți să spuneți că în condițiile în care ei nu au recunoscut instanța, oricum nu puteau fi executați la Târgoviște?

- I.P.: Ceaușescu avea din acel moment 10 zile la dispoziție, în care putea oricând să declare recurs. Poate că se răzgândeau sărmanii oameni. Numai că nu s-a vrut. Ce făceai cu ăia vii?

Lotul CPEx a fost achitat la recurs

EVZ: Ce s-a întâmplat la recurs?

- I.P.: Au fost alți judecători foarte răi, atât de răi încât i-au achitat. A fost un complet de trei judecători de la secția militară a Tribunalului Suprem, Petrică Similean, Bogdan Savin Graur și Dorin Sabău. Bogdan Graur este un geniu al magistraturii. Teofil Pop i-a chemat pe Graur și Sabău, care erau foarte tineri pe atunci, și le-a spus că nu ar vrea să se mai întâmple ce se întâmplase cu sentința dată de noi. Bogdan Savin Graur i-a spus să aibă încredere în ei că dau sentința conform legii. Și-au dat cuvântul de onoare. S-au dus și i-au achitat pe toți.

- EVZ: Cum au motivat sentința?

- I.P.: A făcut opinie separată Petrică Similean, care era mai în vârstă.Dar ceilalți doi erau doi copii, spirt. A motivat dumnezeiește Bogdan Savin Graur. El a scris pentru prima dată despre semnificația tăcerii - achiesare - în dreptul penal. Li s-a imputat celor trimiși în judecată că au fost de acord, prin tăcere, cu tot ce spunea Ceaușescu Nicolae, în ședințele C.P.Ex. din 17 și 22.12.1989. Bogdan Savin Graur a explicat că astfel de tăcere nu este complicitate.

Achiesarea prin tăcere reprezintă o ratificare în dreptul civil, potrivit principiului „Cel care tace, consimte”. În dreptul penal ca să fie complicitate, trebuie să faci acte pozitive de ajutor, de înlesnire sau promisiune de tăinuire ori de favorizare. Dacă nu ai făcut asta, nu ești complice.

- EVZ: Ce s-a întâmplat cu cei doi judecători tineri?

- I.P.: După această sentință, în secunda doi au fost dați afară amândoi de la secția militară a Curții Supreme.

- EVZ: Era sentința defintivă. Și totuși membrii C.P.Ex. au ajuns la închisoare...

- I.P.: După pronunțarea Deciziei, Șeful Procuraturilor militare, generalul Mugurel Florescu, a declarat recurs extraordinar. Declararea căii de atac s-a făcut de la un telefon public de pe Aeroportul Otopeni. Ați mai auzit undeva în lumea asta ca cineva să declare recurs din aeroport? Vă imaginați? Era supărat ăla, a băgat o fisă de 25 de bani în aparat și așa a declarat recurs. Vă dați seama ce a fost acolo? Orice nebun putea da un telefon să declare recurs. Și așa a fost înregistrat recursul extraordinar.

- EVZ: Ce s-a întâmplat la noul proces?

- I.P.: Completul de judecată în recurs a fost prezidat de către Teofil Pop. Fățarnicul și-a făcut cruce după pronunțare. Era foarte evlavios, dar le-a dat la pușcărie de i-a nenorocit. Câte 14 ani de pârnaie. I-a condamnat pentru omor deosebit de grav, numai că pentru această infracțiune trebuia să le dea o pedeapsă mult mai grea. Dacă avea probe judecătorul trebuia să le dea mult mai mult.

- EVZ: Și totuși au ieșit destul de repede din închisoare...

- I.P.: I-au dus la închisoare, poporul s-a calmat, după care, altul i-a grațiat pe toți. Circ. Fără pâine.

Judecați pe o încadrare greșită

- EVZ: Inculpații din lotul CPEX au fost judecați pentru favorizare la genocid. Este o acuzație foarte dură.

- I.P.: Noi am subliniat că infracțiunea de genocid este o mizerie. Nu puteai să reții genocid în sarcina lui Ceaușescu. Putea să fie reținut cu altă înfracțiune, dar cu acuzația de genocid a fost descalificat poporul român în Europa civilizată. Păi cât de proști să fim noi românii să ne dăm în fața istoriei că suntem un popor care, în plin secol XX, comite infracțiuni de genocid?

Nici nemții nu au făcut genocid, au făcut crime împotriva umanității. Dacă l-ai prins cu ceva, condamnă-l, dă-i pușcărie. Dar nu ieși ca proasta din baie și să zbieri în mijlocul pieții „genocid”, fără să ai nicio dovadă și fără să fie întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de genocid.

- EVZ: Cum se constituie infracțiunea de genocid?

- I.P. : Genocidul are drept condiție a existenței infracțiunii scopul de a suprima un grup etnic, religios, cultural etc. Când vrei să îi omori pe toți dintr-un astfel de grup este genocid. Dar nu este genocid dacă într-o manifestație populară uriașă intervin forțele de ordine și omoară 1.000 de oameni.

- EVZ: Totuși, prima sentință a lotului CPEX se referă la genocid...

- I.P.: Da, dar a fost un duș rece pentru ei, pentru că noi am spus că o să reținem favorizare la genocid din cauza faptului că Nicolae și Elena Ceaușescu au fost condamnați și executați pentru această infracțiune. În capul nostru a fost că, dacă Procurorul General declară o cale extraordinară de atac, s-ar fi reunit cauzele - și Ceaușeștii, și primul lot CPEX și al doilea - și examinând în integralitatea lor hotărârile, se stabilea de către o instanță de judecată competentă ce au făcut Ceaușescu și fiecare dintre ei.

Și dacă nu era genocid la Ceaușescu, nu avea cum să fie favorizare la genocid în cazul judecat de mine.