Magistraţii CAB nu s-au pus de acord în dosarul lui RUDEL OBREJA. Cauza, dezbătută în complet de DIVERGENŢĂ

Magistraţii CAB nu s-au pus de acord în dosarul lui RUDEL OBREJA. Cauza, dezbătută în complet de DIVERGENŢĂ

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au repus pe rol dosarul în care fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja este acuzat că a cerut 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a interveni la judecători de la Curtea supremă.

Din minuta deciziei CAB reiese că cei doi magistraţi nu s-au putut pune de acord dacă să trimită sau nu dosarul la Tribunalul Bucureşti, pentru rejudecarea ultimului termen pe fond, în urma căruia Obreja s-a ales cu 3 ani de închisoare. Un al treilea magistrat va înclina balanţa în data de 22 martie.

„Repune cauza pe rol, pentru reluarea dezbaterilor în complet de divergenţă, (…) cu referire la posibila existenţă a unui caz de nulitate absolută, constând în neanalizarea situaţiei de fapt şi a apărărilor inculpatului de către judecătorul fondului, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă”, se arată în minuta deciziei.

Decizia CAB a fost luată în baza art. 395 alin. 1 Cod procedură penală care prevede că “dacă în cursul deliberării instanţa apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol (…)”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Magistraţii au raportat acest articol la aliniatul 5 din art. 395 Cpp., care prevede că “În situaţia în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă”.

Judecătorul care a avut spre soluţionare cauza în primă instanţă este Geanina Terceanu, cercetată de procurorii DNA pentru că ar fi primit bani în schimbul unor decizii favorbile în dosarul “Transferurilor”.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare de Tribunalul Bucureşti.

Rudel Obreja a fost trimis în judecată, în martie 2014, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa, el fiind judecat pentru trafic de influenţă.