Editura Evenimentul si Capital

MAE, de Ziua Imnului Naţional: Este de datoria noastră să păstrăm viu respectul pentru simbolurile naţionale

Autor: | | 0 Comentarii | 75 Vizualizari

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis un mesaj de Ziua Imnului Naţional, în care arată că tinerele generaţii trebuie să cunoască valorile identitare şi morale simbolizate în versurile poemului lui Andrei Mureşanu.

"Este datoria noastră, a tuturor, să cinstim şi să cultivăm în conştiinţa tinerelor generaţii valorile identitare şi morale simbolizate în versurile mobilizatoare ale poemului lui Andrei Mureşanu, păstrând viu respectul pentru simbolurile naţionale ale României", se precizează într-un comunicat de presă transmis Agerpres. MAE precizează că Imnul Naţional al României, "Deşteaptă-te, române!", a însoţit simbolic marile momente din istoria modernă şi contemporană a poporului român, începând cu revoluţia paşoptistă până la Războiul de Independenţă, Primul Război Mondial, Marea Unire de la 1918, al II-lea Război Mondial, evenimentele din Decembrie 1989 sau la reperele politico-diplomatice de vârf ale parcursului euroatlantic al ţării noastre. "Simbol naţional decretat prin Constituţie, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, Imnul Naţional însoţeşte momentele importante sau ocaziile solemne din activitatea diplomatică şi de reprezentare a României la nivel internaţional. Totodată, valoarea sa simbolică supremă reuneşte valenţele sentimentelor de solidaritate, patriotism, demnitate ale românilor de pretutindeni", se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres. Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99 din 1998, Ziua Imnului Naţional al României.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
20:04 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 15:41 Iohannis, între suspendare și demitere. Editorial de Horia ALEXANDRESCU 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 13:57 Sondajul BOMBĂ care o pune pe jar pe Kovesi. Câţi români o detestă? 11:48 Gata, KOVESI ŞI-A LUAT LA REVEDERE! Reacţia şefei DNA după ieşirea de la CSM a generat NEWS ALERT ÎN JUSTIŢIE. Reacţii-bombă! 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:11 Judecătoarea Cristina Tarcea a NEGAT că a fost în vilele de protocol ale SRI 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:34 Condamnații penal pot fi miniștri după reabilitare. Decizia senatorilor. NEWS ALERT în politică 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news 09:44 Dragnea TAIE în CARNE VIE. L-A CONCEDIAT! Victimele SCANDALULUI Halep-Firea se înmulțesc 09:40 Scenariu inedit post-1989: PSD îl va suspenda pe Iohannis după care îl va reînscăuna la Cotroceni 15:49 Pentru că „#rezistenții sunt corecți cu idealuri înalte, Angela Gheorghiu va da banii înapoi PG pentru construcţia unei GRĂDINIŢE” 14:50 Fisură la vârf? O VOCE GREA DIN PSD şi-a prezentat scuzele pentru UN ATAC MURDAR, care a avut-o în prim-plan pe Halep

Articole salvate