MAE: Avem în atenție atacul de la Munchen! La ce numere pot suna românii de acolo!

MAE: Avem în atenție atacul de la Munchen! La ce numere pot suna românii de acolo!

Ministerul Afacerilor Externe are în atenţie incidentul de la Munchen şi a întreprins în regim de urgenţă demersurile specifice pe lângă autorităţile competente locale pentru obţinerea de informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii acestuia şi cetăţenia victimelor, precizează, vineri, un comunicat de presă al MAE.

Potrivit sursei citate, Consulatul General al României la Munchen este în aşteptarea răspunsului din partea autorităţilor locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară de specialitate, dacă situaţia o va impune. 

Pentru acordarea asistenţei consulare şi preluarea operativă a solicitărilor cetăţenilor români sunt disponibile numerele de telefon ale Consulatului General al României la Munchen : +49 89 553307 (apeluri redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate - CCSCRS şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, care funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe) şi telefonul de urgenţă al oficiului consular +49 1602087789. 

Mai mulţi oameni au murit în urma unui incident armat produs vineri seară într-un centru comercial din Munchen, capitala landului Bavaria din sud-estul Germaniei, relatează Reuters, citând media germane. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Muncher Abendzeitung şi televiziunea germană NTV avansează un bilanţ de până la 15 morţi în atacul care, potrivit poliţiei locale, ar fi fost comis de mai mulţi indivizi.